Category Archives: Ştiri şi reportaje

OANA TAICHIŞ & ALEXA FIŢ: Merită să aștepți. Sau să știi

În cadrul Şcolii Altfel, joi, 18 mai, școala noastră a găzduit proiectul de prevenție „Merită să aștepți”, prezentat de două membre ale Centrului PULS Oradea, coordonatoare de proiect, Ioana Blaga și psihologul Larisa Ardelean. Întâlnirea s-a desfășurat în sala festivă,

RAMON GAL & ANDRAS PATRIC: Lecţie despre familia creştină

După cum ştim cu toţii, săptămâna trecută a fost dedicată Şcolii Altfel. Ca noutate generală, fiecare şcoală a avut în 2017 posibiltatea de a-si fixa intervalul alocat Săptămânii Altfel când au dorit. Clasa a IX-a B a avut un program

DARIUS BALA & ANDREI FULIAŞ: Cameră pentru interviuri live

Sâmbătă, în data de 13 mai 2017, elevii claselor de jurnalism au reuşit să achiziționeze o cameră de 5 MP, care va fi folosită pentru interviuri Skype. Camera a costat 50 de lei, bani strânşi prin eforturile elevilor de la

RALUCA VERDEŞ & DIANA OSVALD: Ploaie de premii la „Cântaţi cu noi”. VIDEO

Sâmbătă, 20 mai, s-a desfăşurat Concursul Judeţean „Cântaţi cu noi”. Reprezentanţii liceului nostru, pregătiţi şi îndrumaţi de profesorul de muzică Adrian Tencuţiu şi de doamna Meda Horjan, au repurtat un succes deosebit, obţinând patru clasări pe locul I şi o

Parcul Muzeal Onisifor Ghibu. VIDEO

Locurile sunt ca sunt ca şi  oamenii: se nasc, cresc şi dispar, transformându-se în alte locuri, ​însufleţite de​ alte glasuri. Un astfel de loc este grădina Liceului Ghibu, ce a fost în aceste zile reproiectată şi botezat​ă​ „Parcul Muzeal Onisifor Ghibu​”.  Deloc

Swimathon 2017 – 7 zile până la marele eveniment

Cu emoție, entuziasm și nerăbdare ne pregătim de zor pentru cea de-a cincea ediție a Swimathonului orădean. Până la fluierul de start al celui mai mare eveniment sportiv filantropic din Bihor, împărtășim cu voi bucuria a ceea ce am reușit

DENISA CHEBELEU: Patru zile la Street Food Festival

Street Food Festival e primul festival din România dedicat mâncării stradale. A debutat în 2016 la Cluj, iar în 2017 aventura continuă, pentru ca gusturile românilor din toată țara să fie răsfățate. Ieri a început Streed  Food Festival Oradea, cu

FLORIN MIHOCAŞ & MIRCEA SABĂU: Parcul inaugurat sub semnul crucii

Miercuri de la ora 10 s-a inaugurat parcul tematic din incinta Liceului Onisifor Ghibu. Evenimentul a adunat câteva clase (VII A, IX B, XI B, XI C), însoțite de câțiva profesori, printre care i-am remarcat pe  Mirela Ardelean, Marian Rodica,

IOANA BIŢIŞ & IOANA REŞTEA: Şi ei sunt ai noştri

Clasa IX B, împreună cu doamna dirigintă, prof. Lucia Cighir, am avut ieri, 16 mai, ocazia să vizităm Centrul de Plasament din Oradea. Doamna Adela Farago, de profesie psiholog, dar aici avand funcţia de a  coordona şi monitoriza toate activităţile,

KECSKES JUDIT: Despre GROW

Let’s grow together! Așa începe totul, așa începe o vară de neuitat! GROW este un program educațional non-formal adresat elevilor de liceu. În cadrul proiectului, care va fi în limba engleză, veți putea învață despre leadership, public speaking, teamwork și

Duplex foto la Palatul Baroc. VIDEO

Vasile Dorolţi şi Remus Ţiplea şi-au reunit lucrările din seriile „Oameni şi cruci”, respectiv „Confesiuni religioase”, în sălile de la secţia de artă a Palatului Baroc. La vernisaj, defăşurat marţi, 16 mai, de la ora 17, au vorbit, printre alţii,

Live stream miercuri de la ora 10:00

Câteva imagini din seria „Oameni şi cruci” a fotografului băimărean Vasile Dorolţi vor putea fi văzute la Liceul Onisifor Ghibu, începând de miercuri, 17 mai, de la ora 10. Printre invitaţii la acest eveniment se numără arhitecţi, prelaţi, jurnalişti. Sunteţi

CLAUDIA GAVRILAŞ: Haideți s-o susținem pe Iulia!

În cele ce vor urma, vă voi povesti despre Iulia Andrei. Mulţi dintre voi deja o ştiu; puteţi afla mai multe despre ea accesând acest link: https://logopaper.com/2017/01/29/lacatas-cynthia-claudia-gavrilas-iulia-un-blogger-pe-cinste/ Iulia Andrei a fost nominalizată la concursul Digital Divas, care premiază cele mai

ADRIANA ŞTIUBE: Ghibu, cel mai bun debater

Joi, 11 mai 2017, a avut loc Olimpiada de Argumentare, Dezbatere şi Gândire Critică „Tinerii Dezbat”, secţiunea avansaţi, care s-a ţinut la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu Oradea. Echipa Ghibu s-a clasat pe locul întâi pe judeţ. În acest an, olimpiada

Vasile Dorolţi în mini-studioul Logopaper

Lucrări ale artistului fotograf Vasile Dorolţi din Baia Mare vor fi prezente în oraşul nostru în trei locaţii. Câteva imagini din seria „Oameni şi cruci” a fotografului băimărean vor putea fi văzute şi la Liceul Onisifor Ghibu, începând de miercuri,

Fondul Științescu – proiectul CoderDojo Oradea

Practicarea programării este „cool”. Acest lucru ni-l demonstrează peste 40 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani care participă săptămânal la întâlnirile de inițiere în informatică și învățare a programării din cadrul clubului CoderDojo Oradea, finanțat prin

Puterea de a crea lumi

  După cum aţi aflat deja, Editura Casa din Oradea şi-a lansat în cadrul Târgului Gaudeamus un nou titlu, „Compoziţia” de König Frigyes, în seria Micul atelier, destinată iubitorilor desenului, graficii, picturii. Prefaţa cărţii este semnată de criticul de artă