Fondul Științescu – proiectul CoderDojo Oradea

stem01

Sursă foto: Fundația Comunitară Oradea

Practicarea programării este „cool”. Acest lucru ni-l demonstrează peste 40 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani care participă săptămânal la întâlnirile de inițiere în informatică și învățare a programării din cadrul clubului CoderDojo Oradea, finanțat prin Fondul Științescu al Fundației Comunitare Oradea. Clubul funcționează de peste trei ani, timp în care peste 250 de copii au descoperit, cu ajutorul mentorilor dedicați, tainele din spatele calculatorului.

Din pasiune pentru științe, la finele anului trecut, echipa de mentori a răspuns apelului de proiecte pentru Fondul Științescu, proiectul clubului primind una dintre cele 13 finanțări oferite de Fundaţia Comunitară Oradea, cu sprijinul Romanian American Foundation și a partenerilor locali. Cele 40 de locuri disponibile pentru noile grupe s-au ocupat imediat, ba chiar unele solicitări au fost respinse din cauza numărului prea mare de înscriși, lucru care arată interesul crescut al copiilor și părinților deopotrivă, pentru acest gen de activități din domeniul științelor.

Cu ajutorul dispozitivelor achiziționate și prin diversele activități tematice desfășurate în cadrul întâlnirilor, proiectul și-a propus îndrumarea pas cu pas a copiilor, de la acomodarea cu dispozitivele informatice până la deprinderea primelor noțiuni de programare și algoritmi, cu scopul de a le dezvolta creativitatea tehnică şi dobândirea de abilități de lucru în echipă, învățând prin încercare și exercițiu.

După trei luni de muncă la propriile proiecte în cadrul sesiunilor săptămânale, 20 de copii ai clubului CoderDojo Oradea vor participa în data de 13 mai 2017 la competiția națională Coolest Projects Romania, organizată la Timișoara. Evenimentul promovează, recunoaște și răsplătește creativitatea, inovarea, spiritul antreprenorial și valorificarea cunoștințelor școlare din domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), ocazie cu care vor fi prezentate proiecte realizate de copii din rețeaua națională CoderDojo Romania.

La această primă ediție națională a competiției, CoderDojo Oradea participă cu un număr de 18 proiecte înscrise la concurs: 12 proiecte la sectiunea Scratch, 2 proiecte la categoria Hardware și câte un proiect la site-uri web, Algoritmică, Jocuri/Design și Game developement. Fiecare proiect câștigător al unei categorii de concurs va beneficia de o bursă de călătorie în vederea participării la evenimentul Coolest Projects al rețelei globale CoderDojo, programat să aibă loc la Dublin, în 17 iunie.

Pentru mai multe detalii, accesați: http://oradea.stiintescu.ro/ sau https://www.facebook.com/stiintescuoradea/ .

Contact:

Teodora Albiter, Manager proiecte

managerproiecte@fundatiacomunitaraoradea.ro

0743.899.901

 Fundația Comunitară Oradea este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor non-guvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității. Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: