Category Archives: Ştiri şi reportaje
SZABO PAULA: Stă în puterea noastră!
În 23 martie 2017 s-a marcat la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Oradea Ziua împotriva consumului şi a traficului ilicit de droguri, prin trei activităţi care au implicat întreaga suflare a liceului. S-a realizat un flashmob, o competiţie sportivă – este

Bursa Talentelor – Proiectul „Antrenăm vocea tinerilor”
În luna noiembrie a anului trecut, doi elevi entuziaști – președintele și vicepreședintele Consiliului Elevilor Bihor – s-au numărat printre câștigătorii uneia dintre cele șapte finanțări oferite în cadrul programului Bursa Talentelor, al Fundației Comunitare Oradea. Proiectul propus de aceștia,

Peța în eprubetă 1.0 – În laboratorul școlii
Și a fost și LOGO Chem-ul post „Peța în eprubetă 1.0”… Pentru cine nu știe, Clubul de Chimie Experimentală al Liceului Onisifor Ghibu. Ne-am adunat – protagoniștii acțiunii „Peța în eprubetă 1.0” – să testăm saltul de la activitatea de

RĂZVAN GRACZIAŞ: Cursuri intensive de gătit raw şi vegan în Oradea
In perioada 28 martie – 10 aprilie 2017 are loc un curs de gatit raw si vegan sustinut de Teodora Czentye, Raw Vegan Chef. La acest curs de gatit se vor pune bazele acestui stil, raw si vegan. Participantiii se

NARCISA BRAGYE & NATALIA CHIŞ: Hai la „Semnele Cerului”!
În mai multe licee din Oradea a început un proiect numit „Semnele Cerului”, care constă în realizarea unor ii și toiage cu motive tradiționale, vechi. Acest proiect a fost organizat de profesorul Alexandru Sanislav, un iubitor al culturii tradiționale, domnia-sa

RAMON GAL: Hai să fim ecologişti!
Domnele profesoare Camelia Timofte şi Crina Taut au inscris scoala la un concurs organizat de RER. Acest concurs consta in adunarea de hartie si cartoane, care vor urma sa fie reciclate de catre RER, iar premiul pentru cele mai multe

După faptă, şi răsplată!
Echipa antidrog a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu Oradea, formată din patru elevi de liceu și profesorul coordonator Violeta Jăhăleanu, a desfășurat în perioada octombrie – mai 2017, în cadrul Concursului Național Antidrog „Împreună”, mai multe activități având ca tematică riscurile

Update catalog martie 2017
Termen-limită pentru expedierea materialelor pe luna martie: vineri, 31 martie, ora 20:00.

LOREDANA PAVEL, DAN CHIŞ & BOGDAN BONDAR: Patrimoniul arheologic orădean
Joi, în data de 23 martie 2017, a avut loc în incinta Bibliotecii Universităţii din Oradea o prezentare despre noile descoperiri arheologice, făcută de prof. univ. dr. Sever Dumitraşcu, prof. univ. dr. Aurel Chiriac, care este şi directorul Muzeului Ţării

DIANA OSVALD & CARINA IFRIM: „Fii tu, fără droguri, fără violență”
În data de 27 martie ne-au vizitat persoane care lucrează la campania „Fii tu, fără droguri, fără violență”, care ne-au oferit informații referitoare la dezavantajele consumului de substanțe interzise. De asemenea, ne-au oferit informații și cu privire la legile aplicate

CRIŞANA: Sub ochii viitorilor specialiști
În luna noiembrie a anului trecut, o echipă de elevi entuziaști, cu drag de știință, de la Liceul „Onisifor Ghibu”, s-a numărat printre câștigătorii uneia dintre cele 13 finanțări oferite în cadrul programului Fondul Științescu, al Fundației Comunitare Oradea, cu

MIRCEA SABĂU & RĂZVAN LASLĂU: Ziua Poliției Române
Vineri, în data de 24 martie 2017, o parte din elevii de la liceul nostru au participat la Ziua Poliției Române. Această acțiune s-a manifestat printr-o defilare și printr-o activitate demonstrativă. După terminarea activității, aceștia au lăsat la dispoziție echipamentul

RAREŞ ROMAN: Drumul spre normalitate
În data de 25 martie 2017, peste 6.000 de bihoreni s-au adunat în Piaţa Unirii, unde organizatorii evenimentului le-au vorbit despre sfinţenia uniunii dintre un bărbat şi o femeie şi despre viaţă. Motivul adunarii a fost acela de a arata

BIHOREANUL: Elevii de la Ghibu şi din Sînmartin învaţă chimie făcând analize în apa geotermală
Zeci de elevi de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu şi de la Şcoala Gimnazială Floare de Lotus din Sînmartin au descins, vineri, pe malurile pârâului Peţa, pentru o lecţie interactivă în aer liber. Şcolarii au luat probe de apă geotermală

„Peța în eprubetă 1.0”
Vineri, 24 martie 2017, a avut loc acțiunea „Peța în eprubetă 1.0” a elevilor Liceului Onisifor Ghibu din Oradea, prima din acțiunile de anvergură, cu participare activă a elevilor pe tărâmul experimentelor fizico-chimice, în proiectul „Peța în eprubetă”, finanțat în

Ziua întâi a cursului de proiectare şi tipărire 3D
Luni, începând de la ora 14, are loc prima întâlnire din cadrul cursului de proiectare şi tipărire cu imprimanta 3D. Organizatorii aşteaptă în primul rând elevi de 11-15 ani, în număr cât mai mare, care să înveţe despre proiectare, programare

BIHON: Cerc de robotică, imprimantă 3D și 4 elevi la Olimpiada de Informatică
Sunt doar câteva din realizările din acest an ale conducerii și profesorilor de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea. Printre cei 13 elevi care ne vor reprezenta județul la Olimpiada Națională de Informatică se numără și patru elevi de la

Antrenăm vocea tinerilor!
Dragi colegi, „Antrenăm vocea tinerilor!” reprezintă un proiect realizat de către Consiliul Județean al Elevilor din Bihor în colaborare cu Asociația Good Life Performers. Acest proiect vizează informarea, formarea și consilierea actualei generații de reprezentanți ai elevilor și crearea unor materiale

BIHON: Flashmob antidrog la „Ghibu”
La Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, circa 500 de elevi de gimanziu și liceu au participat la un flashmob în cadrul unei campanii intitulate „Dă-i viață sufletului tău, nu droguri!”, proiect inițiat și coordonat de profesoara Violeta Jăhăleanu. Citeşte AICI materialul