La studii în Anglia

Să fii student în Anglia este o experiență de viață în sine. Am conștientizat acest fapt pe tot parcursul celor trei ani petrecuți la studii în pitorescul oraș Norwich, la University of East Anglia. Cu toate acestea, îmi doresc să fi știut de unele amănunte pe care le putem descoperi cu adevărat doar prin propria experiență. Am încercat să surprind câteva în acest articol.

Înainte de toate ar fi de precizat că, numeroase universități din UK oferă cazare în campus studenților de anul întâi. Acest lucru poate fi de mare folos în tumultul primului an de facultate, într-un loc atât de nou. Spre exemplu, la UEA studenții au la dispoziție cazare, spații de studiu și distracție, toate la  cel mult 15 minute de mers pe jos.

Desigur, toate acestea au un preț pe măsură. Cazarea în campus reprezintă aproape dublul unei chirii, iar ieșirile în oraș pot și ele afecta bugetul. Găsirea unui job este calea sigură spre independența financiară, dar procesul necesită timp și răbdare, pentru că cei interesați trebuie sa aplice pentru un National Insurance Number.

Nu aș putea discuta despre studenția în Anglia fără a aminti birocrația. Fenomenul în sine nu este ceva nemaipomenit, însă abordarea britanică este cu adevărat aparte. Pe scurt, am învățat că un email bine structurat și politicos este cea mai eficientă soluție a oricărei erori de zi cu zi. În final, mereu vei găsi îngăduință și înțelegere la destinatar.

Cât despre experiența academică, pot spune că este extrem de interactivă, profesorii fiind, de cele mai multe ori, foarte abordabili. În plus, programa este construită în așa fel, încât să faciliteze o dezvoltare treptată a capacităților. În acest sens, notele din primul an nu fac obiectul notei finale.

În concluzie, nu pot decât să încurajez orice licean să ia în calcul studiul în străinătate, indiferent de planurile de viitor. Capacitatea de cunoaștere și adaptare la noi cerințe este mereu un real avantaj.

SEBASTIAN LAJOS

BASTIAN LAJOS

Sebastian Lajos este absolvent al secției Filologie – Intensiv Engleză a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, promoția 2017, clasa prof. Laura Lazăr, în prezent student în Norwich, la University of East Anglia. Mulțumim dnei prof. Laura Lazăr, redactor-șef al revistei școlii, Porți deschise, și dnei Florica Pop, profesoara de engleză din gimnaziu a lui Sebastian, care ne-au facilitat publicarea acestui material.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: