Elegie pentru o copilărie pierdută

Îmi este foarte greu să vorbesc, așa că am decis să mă exprim prin litere și să scriu cu toate lacrimile pe care nu le-am plâns niciodată.

Mă doare hârtia. Lacătul din mine se deschide cu o lacrimă, deși aș vrea să mă pun pe mod avion. Marile bătălii ale vieții se dau zilnic în încăperile tăcute ale sufletului.

Trecutul se uită lung la mine, mă cercetează și nu mă mai cunoaște. Simt că pierd totul și încă un pic. Îmi place viața, chiar dacă sufăr și aud un zgomot gol la orice pas pe care-l fac. Se termină timpul și începe eternitatea…

Pășesc spre o lume nouă. În timp ce alții sunt preocupați să deschidă uși, eu deschid fereastra ca să văd răsăritul soarelui, după ce a fost întuneric o noapte întreagă. Privesc spre aceeași lună în fiecare seară și dau de același soare în zori. Cerul rămâne același. El este limita oricărui vis. În timp ce stau și contemplu la „marele tot”, inspir vid și expir infinit din mine. Cresc și nu vreau să se termine. Nu vreau să dau de „marele tot”. Copilul din mine m-ar ucide fără niciun fel de ezitare, dacă aș deveni adult. Totul se întâmplă atât de spontan și inexplicabil. Mă plimb pe stradă și în capul meu fac accident o mulțime de gânduri. Traficul e aglomerat și mă încearcă o ploaie torențială de sentimente…

Anii trec prea repede și pozele își pierd culoarea într-o ramă uitată pe mobilă. Privești doi tineri așezați pe o bancă și pare că zâmbesc, dar praful nu lasă să se vadă. E atât de trist cum zâmbetul lor a rămas doar în fotografii și radioul bunicului a amuțit. În cap răsună un cântec melancolic. Simți cum colțul ramei îți străpunge palma, o deschizi și iți dai seama că sunt multe linii ce ți-au ghidat viața și că ai mâinile muncite.

Realizezi că, într-un final, ai îmbătrânit, copile…

Lași… las rama unde am găsit-o. Mă ridic de la masa unde am scris cu un toc înmuiat în lacrimi.

Of, și câte suportă hârtia…

ANTONIA DRIMUȘ

Antonia Drimuș este elevă în clasa XI-a A, secția Filologie – Engleză Intensiv, la Colegiul Național Onisifor Ghibu Oradea, clasa prof. Alexandru Popoviciu.