Păstrăm în suflet prea multe și prea de toate. Lacrimi neplânse la timpul lor, cuvinte nerostite din lașitate și altele rostite cu limbă de foc, care au pârjolit cândva sufletele altor oameni.
Te privești fugar în oglindă să vezi câte dungi de viață ai adunat. Tot ce ai simțit, tot ce ai trăit, se citește pe frunte ca într-un puzzle, piesă cu piesă.
Cuvinte, sintagme, fraze lungi îți aleargă prin minte, într-un tumult copleșitor. Lumea compensatorie pe care ai zugrăvit-o în mintea ta începe să te acapareze și câteodată ai senzația că ți-ai pierdut mințile.
Minutele trec aiurea peste noi, printre noi, dincolo de noi. Ne convertim la religia rutinei, într-o exacerbare a cultului zilei de mâine, de ieri, niciodată de azi.
Te-ai obișnuit de ceva timp să manifești o respingere a căutării de sine în favoarea stabilității. Să trăiești permanent o angoasă a spiritului pe care te faci că nu o vezi. Și cât de tristă este omenirea în zgomotul ei neobosit, în prelungirea conștientă a efortului de a fugi de ea însăși, de viață…
Parcă liniștea te caută și nu te găsește. Parcă totul e cu susul în jos sau poate că viața ta are nevoie de o curățenie generală. A sosit timpul să îți schimbi tapetul vechi, plin de găuri și murdar de timp, de pe inimă.
Astăzi ai tras obloanele peste sufletul tău și ai hotărât să reorganizezi tot ce ai adunat cu sau fără voia ta.
Vrei să cureți de pe podeaua sufletului toate cuvintele tăioase care ți-au spulberat încrederea, să dezinfectezi pereții de dezamăgire, de regrete, de durere.
Ai adunat resturile rămase din sufletul tău și le-ai pus mereu la loc. Și continui să o faci. Lacrimile vin din suflet și se duc tot acolo, vindecându-l.
Ai fugit de oameni și de tine. Apoi ai învățat să îi accepți și să te accepți. Și totuși, mai ai momente când fugi… mai ales de tine.
Privești de sus, de la înălțime, lumea în care trăim, printr-o fereastră. O deschizi să simți universul. Să simți aerul rece. În jurul tău doar uși și ferestre. Deschise sau închise.
Deschide larg fereastra, lasă orice ușă deschisă! Ca nu cumva într-o zi să trăiești o poveste. Povestea unor amintiri și vise pe care nu le-ai făcut niciodată ale tale, pentru că ți-ai petrecut mult prea mult timp cu teama că dincolo de lumea ta nu mai e nimic.
ANDREEA FEHER
LOGO paper 