Nu intenționam să las un bilet de rămas-bun, mi-am ieșit din ale scrierii începând cu clasa a XII-a (sau poate nici nu le-am avut cu ele), însă, pentru anii petrecuți în familia LOGO, las un bilețel cât de sincer mă lasă conștiința.
Totul a început ca o greșeala, însă s-a dovedit a fi cea mai frumoasă greșeală pe care am făcut-o în cei 18 ani de viată. Nu știam de existenta unui profil de jurnalism si nici nu știam ce va presupune o astfel de „materie”.
Începând cu prima saptamana, domnul profesor Nicolae Ardelean mi-a stârnit interesul prin simpla sa atitudine de egalitate pe care o prezenta in fata tuturor elevilor. Nu m-am simtit niciodată apropiată de adulți, in general, datorită inegalitatii pe care o simțeam in majoritatea conversatiilor. Cu toate acestea, vis-a-vis de domnul Ardelean am simțit imediat o deschidere, o încredere în propria părere si-n propriile puteri.
Pe parcursul activitații mele pe LOGO, am încercat cât se poate de mult să răspund provocărilor prezentate de dânsul, cel putin in primii doi ani, iar singurul si cel mai mare regret este ca nu am facut-o si mai des. În familia LOGO, am simtit ca munca imi era mai mult decât trebuia sa fie apreciată (de catre domn profesor).
Cu toate acestea, interesul meu față de scrierea unui nou material a scăzut treptat, iar regretul e că am lasat interesul sa dispară.
Despre viața de ghibist, pentru noii si viitorii boboci, pot spune ca e una interesantă doar daca vrei s-o faci sa fie interesantă. Veți întâlni profesori care vor aseza un burete înauntrul vostru, burete pregatit sa absoarba informatii peste informatii, idei peste idei si chiar fraze peste fraze („Esti un geniu!”). Profesori care va vor face sa vreți să aveti cu dansii mai multe ore-n orar, profesori pe care vă veți dori să-i vedeți zilnic. Și nu, nu exagerez, am avut profesori la clasa care m-au facut să-mi doresc ca ora sa nu se termine după 50 de minute, profesori care m-au făcut sa vreau sa cunosc cât mai mult din „de-ale lumii”. În acelasi timp, au existat și profesori care m-au facut să vreau sa scap mai repede, profesori care n-au reusit pentru nici macar 5 minute să-mi pastreze atentia în 4 ani de liceu.
Însă, cu bune, cu rele, am avut ce învăța – și aici nu ma refer neaparat la pregatirea pentru temutul examen al maturitatii, ci pentru examenul vietii.
Ca veni vorba de examenul de bacalaureat,zis și examenul maturitatii, cine l-a facut de fapt să para atat de infricosator? Stiu ca scriu aceste randuri inainte de a-l susține si nici nu stiu ce rezerva viitorul, nu stiu nici in ce moment -prost- mă va prinde, dar pentru 12 ani de „școlăreală”, minus 2âdoi cu pandemia, e pistol cu apa. Nu e deloc înfricoșator, dar presiunea familiei si a profesorilor îl fac, într-adevar, să para un examen pentru care trebuie sa te pregatești luni întregi, luni de nesomn, luni de antrenament constant. Trecând peste, stiu ca toti ghibistii îl vor trece cu brio si sper ca il vor trece cu cat mai putine fire albe.
Pentru clasa mea dragă, XII B, în biletul de ramas-bun vreau doar să-mi cer scuze. Să-mi cer scuze pentru momentele in care nu radiam de fericire la intrarea in clasa,p entru crizele sau momentele de hiper-energie sau pentru momentele cand aminteam involuntar (sau voluntar) de teste. Am fost o clasa faină, cu siguranță nu unită, dar am știut mereu sa râdem de chin, împreună.
Nu pot sa spun că o să-mi fie dor de atmosfera din școală, dar cu siguranță o să-mi fie de profesorii pe care o să continui să-i apreciez din umbra, de momentele cu colegii de la non-stop, de stresul testelor la istorie si de somnul bun de la unele ore.
Ca un ultim final, vreau doar sa trasmit profesorilor care m-au cunoscut in cei patru ani de liceu un mare Mulțumesc!
Mulțumesc pentru timpul si interesul acordat, mulțumesc pentru lectiile de viata pe care le-ati oferit, mulțumesc pentru activitatile extra-scolare pe care le-ati sustinut si mulțumesc ca ati contribuit, fiecare in parte, la formarea mea.
BEATRICE BERCE
LOGO paper 