Valori culturale românești

Motivaţia fundamentală a abordării acestei teme este dată de importanţa pe care o reprezintă valorile culturale pentru existenţa umană în general și pentru supravieţuirea popoarelor prin propria lor cultură.

Tradiţia autentică reprezintă pentru educaţie o sursă de valori culturale, motiv pentru care susţin că valorile tradiţionale şi valorile religioase constituie fundamentul comportamentelor etice şi morale, indiferent de perioada istorică. Importanța culturii în educaţie se bazează pe sistemul de valori cu care ieşim din familie, şcoală sau promovăm în rândul persoanelor cu care venim în contact, ceea ce ne face diferiţi unul faţă de celălalt. În același timp, arta și cultura dau naștere unor legături puternice între oameni și își dovedesc contribuția în atingerea unui nivel mai crescut de acceptare a diversității între state, culturi și persoane, dar și în diminuarea gradului de intoleranță și a discriminării față de ceilalți.

Cultura populară românească, de factură tradiţională, reprezintă un element de permanenţă, un fundal pentru toate elaborările culturale ce definesc existenţa poporului român. Cultura populară reprezintă identitatea noastră, suportul dăinuirii noastre, precum şi izvorul multor creaţii emblematice ale artei moderne româneşti, este o „enciclopedie a traiului zilnic” al ţăranului român, cum spunea Bogdan Petriceicu Hasdeuși cuprinde în principal structuri valorice complexe, ce nu pot fi reduse la creaţiile strict folclorice, de exemplu, poezia, legenda, basmul, descântecul etc.Aceasta conţine mituri, legende, proverbe, forme ale artei plastice, icoane, elemente de arhitectură populară, iconografie, ornamentică, dansuri, muzică, obiceiuri, norme morale şi juridice, practici cotidiene şi religioase, comportamente intens ritualizate şi codificate.  Românii au păstrat rădăcinile lor romane, fiind de asemenea singurul popor latin în spaţiul ortodox estic, iar trăsăturile culturii şi civilizaţiei românești a cunoscut două curente coexistente: unul european şi altul oriental. Țara noastră este legată prin istoria sa, de natură, făcând astfel parte din însăși identitatea noastră națională și a rămas cea mai longevivă societate rurală și agrară din Uniunea Europeană. Putem să ne inspirăm din propriul trecut, satisfăcând astfel și nevoia firească de mândrie națională și restabilind ceva din încrederea pierdută a românilor, pentru a participa la viitorul comun al omenirii.

Cultura României este un ansamblu de valori materiale și spirituale unice, care sunt produsul evoluției istorice, deoarece orice popor îşi traduce experienţa sa istorică într-o suită de creaţii culturale, care devin componente ale vieţii sale fiind vorba de opere şi valori cristalizate în limbă, în artă, religie, ştiinţă, filosofie, în gândirea socială şi politică, opere care, alături de realizările materiale şi tehnice. Identitatearomânească a fost formată din elemente dacice și romane, cu multe alte influențe din partea popoarelor slave care au migrat în spațiul carpato-dunărean și care s-au format în vecinătatea ei.

Patrimoniul nostru cultural joacă, de asemenea, un rol esențial ca instrument pentru dezvoltare culturală, socială și economică, deoarece elementele trecutului sunt încontinuu reinterpretate și le sunt acordate diferite funcții și relevanță în viața contemporană.

Spiritul critic înseamnă până la urmă capacitatea unei societăţi, a agenţilor săi culturali şi a instituţiilor sale de a discerne între valoare şi nonvaloare. Desigur, societăţile fac totdeauna o selecţie critică asupra tradiţiei lor, preiau anumite valori şi modele comportamentale, care au rezonanţă actuală, pe când altele sunt trecute în uitare sau sunt conservate pentru semnificaţia lor istorică.

Tradiţia reprezintă partea activă a moştenirii culturale, un univers specific de valori materiale şi spirituale, preluând idei şi formule şi din experienţa altor culturi şi civilizaţii, cu care a venit în contact, un patrimoniu pe care societatea românească l-a transmis de la o generaţie la alta, asigurând identitatea noastră în orizontul lumii moderne, iar ceea ce rămâne viu din trecutul cultural sunt elementele care acţionează modelator asupra prezentului. Istoria culturii înregistrează adeseori mutaţii, răsturnări de perspective, fie ca urmare a unor schimbări sociale, politice sau geopolitice majore, fie ca urmare a unor descoperi epocale, a apariţiei unor creatori de geniu şi a unor agenţi care revoluţionează paradigmele culturale, sistemele simbolice şi formele de expresie. Dar toate aceste schimbări se integrează într-un lanţ evolutiv, astfel că în spatele lor se pot identifica anumite continuităţi. Prezentul unei societăţi îşi are rădăcinile în trecut, iar viitorul ei este precondiţionat de această relaţie critică, de modul în care îşi asumă şi îşi interpretează istoria sa culturală. Valorile culturale, cele care sintetizează o epocă şi un mod de înţelegere a lumii, dobândesc un caracter de permanenţă, devenind repere pentru conştiinţa unei societăţi.

În decursul istoriei sale moderne, naţiunea română a produs un ansamblu de valori care îi conferă identitate şi un loc distinct în civilizaţia europeană, ce alcătuiesc moştenirea noastră culturală. Cultura populară românească s-a format odată cu poporul din care facem parte, ca o cultură carpato-danubiano-pontică, iar pe teritoriul României avem de-a face cu creaţii ale artei populare care se numără printre cele mai interesante şi mai vechi manifestări ale artei populare europene. Privită în ansamblul ei, această cultură, pe lângă vechimea de necontestat, prezintă încă două caracteristici fundamentale: continuitatea şi unitatea în timp şi spaţiu. Poporul român se caracterizează printr-o clară unitate etnică uşor de observat la nivel istoric şi lingvistic dar, mai ales, la nivelul culturii populare: arhitectura, ocupaţiile, uneltele, tehnicile tradiţionale, arta şi obiceiurile.În consecinţă, istoria unei culturi naţionale este o continuă reinterpretare de sine, o reconstrucţie a tradiţiilor sale simbolice prin operele prezentului, o rescriere a temelor sale majore în funcţie de contextele interne şi externe pe care le parcurge.

Aşadar, reexaminarea trecutului îşi are sursa şi motivaţia în necesitatea interioară a culturii române de a-şi reinterpreta tradiţia spirituală şi unele episoade din evoluţia sa modernă în raport cu noul context istoric, ce a impus perspective de interpretare şi criterii de apreciere diferite faţă de cele care operau în perioada interbelică şi faţă de cele din perioada regimului comunist. După instaurarea comunismului, libertatea de creaţie a fost constant restrânsă în încercarea de a construi o nouă identitate culturală pe bazele realismului socialist. O altă consecinţă a atitudinii comuniste faţă de elite, în general, a fost apariţia, pentru prima dată în Istoria României, a unei diaspore adevărate incluzând mari personalități ale vieții științifice şi culturale: George Emil Palade, premiul Nobel în biologie; Mircea Eliade(1907-1986), renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu (1909-1994), dramaturg al absurdului; Emil Cioran(1911-1996), „cel mai mare maestru al stilului în scrisul francez după Pascal” etc.

MARIAN REȘTEA

Marian Reștea este absolvent al Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, secția Științele Naturii,  clasa prof. Carmen Chiș, promoția 2016-2017. Acest text – cu care s-a înscris în concursul de creație literară pentru tineri „Confluențe”, organizat de Ziua Națională – a ajuns la noi prin mijlocirea dlui Alexandru Popoviciu, profesorul de Limba română al lui Marian din perioada liceului, căruia îi mulțumim.