Am ajuns la final. S-au scurs încă patru ani de școală. La început, părea că urmează un drum extraordinar de lung, dar s-a dovedit exact opusul.
Consider că am avut parte de profesori deosebiți și de un colectiv frumos, lângă care am crescut și ne-am pregătit pentru viață. Fiind viitoare absolventă a secției de filologie-jurnalism, doresc să împărtășesc câteva gânduri, pentru ultima dată LOGO Paper.
Când începi liceul, tot auzi chestia asta cum că anii ăştia sunt cei mai frumoşi. Normal, tu nu vei crede asta, vei considera liceul tot o şcoală, vei vrea să îl termini cât mai repede, te grăbeşti să creşti. Primii ani vor trece pe neaşteptate, vei lega prietenii cu multe persoane, vă veți distra la nebunie împreună.
Şi uite-aşa, pas cu pas, fără să realizezi, ziua absolvirii te prinde din urmă, ziua în care ai da orice pentru încă un an de liceu, ziua în care realizezi ca ăştia chiar au fost cei mai frumoşi ani şi că poate nu ai trăit fiecare clipă cum ai fi vrut.
Profită de toate momentele acestui stadiu al vietii tale, pentru că aceste momente reprezintă sfârşitul copilăriei, începutul grijilor şi maturizarea, căci devii adult.
Şi crede-mă: nu vrei să fii adult.
SONIA BAIDUC
