Pictura, crede artistul Alvaro Castagnet, reprezintă „un amalgam de elemente care comunică o idee, un sentiment, o stare de spirit care trebuie făcut cu pasiune.”
Haideți să aprofundăm acest subiect şi să aflăm mai multe, de la un expert într-ale pensulei şi culorilor.
Pictorul orădean Horea Sălăgean – căci despre el este vorba – se remarcă pentru talentul înnăscut pentru pictură şi, nu în ultimul rând, numeroasele expoziţii. Printre acestea se numără şi cea intitulată Peisaj interior, montată la finele anului trecut la Galeriile Reperaj – Cetate, Corpul C, din Oradea. Tehnica folosită de artist este acril pe pânză, juxtapunere de culoare și texturi care dau impresia de materie.

Sentimentele care îl încearcă în momentul în care se află în faţa şevaletului sunt de bucurie şi de dezinvoltură – pentru un artist „este un mare lucru să ai capacitatea de a putea să te destinzi prin propria artă.”
Când vine vorba de modele în carieră, Horea Sălăgean îi amintește pe Jackson Pollock, Francis Bacon, Ştefan Luchian, Tonitza şi Nicolae Grigorescu.




Sursă foto: arhiva personală Horea Sălăgean
Sursele lui de inspiraţie vin de obicei din lucrurile care îl înconjoară. Se inspiră foarte mult din viaţa de zi cu zi, din trăirile personale, de ceea ce vede în jurul său. Prin lucrările sale încearcă să transmită un mesaj, o emoţie, un sentiment.
Din punctul lui de vedere, partea cea mai frumoasă în meseria de artist o reprezintă libertatea de expresie personală.
De cealaltă parte, în România, din păcate, artele vizuale nu sunt suficient de apreciate, deoarece „nu există o anumită cultură pentru aşa ceva.”

În încheiere, l-am rugat pe Horea Sălăgean să le dea câteva sfaturi tinerilor care doresc să-şi clădească o carieră în pictură: „Pentru a deveni un pictor de succes, e nevoie de multă muncă şi perseverenţă. Lângă acestea se mai adaugă şi vizitarea diverselor muzee, galerii de artă şi lecturarea albumelor de artă.”
MARIA PAȘCALĂU
Maria Paşcalău este absolventă a Liceului Teoretic Onifor Ghibu Oradea, promoția 2019, secţia filologie – engleză, clasa prof. Sándor Lilla Adél, în prezent studentă în anul II la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii din Oradea.