ANDREA BEATRIX: Perfect imperfect

Cu siguranță, nu sunt singura care s-a întrebat ce înseamnă a fi perfect, în afara faptului că „perfectul” de obicei este „imperfect”!

Nu suntem, nu am fost și nu vom fi vreodată perfecți. Suntem niște perfecți imperfecți!

Ce presupune a fi perfect? La ce trebuie să ne raportăm?

Ce este ea? Un concept? Un ideal? Un adjectiv?

Până ne punem aceste întrebări , până se mai nasc semne de întrebare, probabil, nu există o teorie concretă despre perfecțiune!

De ce aleargă omul după perfecțiune? De ce trebuie să fie totul perfect? De ce vrem să fim cu toții perfecți?

Acceptăm că niciunul dintre noi nu este perfect, doar pentru că nu există un etalon pentru a fi perfecți?

Avem defecte, dar asta nu înseamnă că ele ne controlează! Ele sunt doar o parte din  imaginea minunată de ansamblu a persoanei care suntem.

„În

jurul

tău

sunt

mii

de oameni

care

vor

să fie

descoperiți”

Nu e ciudat că și noi înșine ne vedem imperfecți? Nu e ciudat că noi înșine ne găsim mii de defecte?

Oamenii intră în viața noastră să ne dea o lecție; unii vin să rămână cu noi pe tot parcursul vieții noastre, alții ies foarte repede, pentru că nu avem nevoie de fiecare persoană care ne traversează viața.

Apoi, la un moment dat, apare acea persoană care pur și simplu vede perfectul în noi.  Pentru că prin ochii persoanelor care ne iubesc suntem perfecți!

Oamenii trebuie prețuiți pentru valoarea lor… Nu suntem născuți pentru a-i impresiona pe ceilalți!

Oamenii nu trebuie și nici nu pot fi schimbați!  Schimbarea se naște din dorința de a deveni o versiune mai bună a ta.

Iubire e atunci când accepți omul de lângă tine așa imperfect cum este. Iubire e atunci când nu vrei o persoană pentru a o schimba, pentru că așa îți place ție. Iubire e atunci când o accepți în întregime așa cum e, cu bune, cu rele. Iubire e atunci când simți că ai lângă tine persoana lângă care te simți tu însuți, lângă care poți să plângi sau să râzi.

Asta numesc eu iubire!

Te iubește persoana care, așa imperfectă cum ești, te face să iubești în cel mai perfect mod al tău.

În ziua în care vei găsi persoana potrivită, veți deveni perfecți împreună. Iar dacă nu te va accepta așa cum ești, nu merită să-ți irosești timpul. Uită-te în jurul tău, sunt mii de oameni care vor să fie descoperiți.

Poți vedea frumusețea din tine și din jurul tău doar dacă renunți la așteptarea ca totul să fie fără defecte!

Așteptarea să fii perfect este o iluzie. Deci, nu-ți pierde timpul! Acceptă-te așa cum ești, cu zile frumoase, dar și mohorâte.

Vrei să vezi cum arată perfecțiunea? Uită-te la tine!

Vrei să vezi imperfecțiunea? Uită-te la felul tău de a fi!

Ești destinația, nu călătoria!

Ascultă-ți instinctele, care-ți urlă că nu ai nevoie de cineva, cine vede doar imperfecțiunea in tine!

Apreciază-te așa cum ești!

Încetează să fii cine vor alții să fii, ca să poți deveni cine ești acum!

Acceptă-te și, prin asta, înfrânge-te!                 

Acceptă tot!

Unul dintre cei mai iubiţi artişti ai secolului XX, simbolul toleranţei, libertăţii şi al iubirii, un om care a știut să înțeleagă femeile și să cânte frumos despre iubire, cântăreţul jamaican Bob Marley, spunea vorbe pline de semnificaţie:

„El nu este perfect. Nici tu nu ești și voi doi nu veți fi niciodată perfecți. Dar dacă el te poate face să râzi măcar o dată, ar trebui să te gândești de două ori, și dacă el recunoaște că este om și că face greșeli, nu renunța la el și dăruiește-i cât mai mult din ceea ce ești tu. Poate că nu îți va cita poezii și nu se va gândi la tine în fiecare moment, dar îți va dărui o parte din el pe care știe că tu o poți distruge. Nu îl răni, nu îl schimba și nu te aștepta la mai mult din partea lui decât îți poate dărui. Nu analiza. Zâmbește atunci când te face fericită, țipă atunci când te enervează și fie-ți dor de el atunci când nu este lângă tine. Iubește mult atunci când poți iubi. Pentru că bărbatul perfect nu există, dar cu siguranță există un bărbat care este perfect pentru tine.”

ANDREA BEATRIX PODARU

ANDREA BEATRIX PODARU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: