Alegem școala care ne înalță sufletul

Pentru noi, cei de clasa a XII-a, profilul Filologie a însemnat căminul nostru în acești patru ani.

Experiențele pe care le-am trăit de-a lungul acestei perioade importante a vieții s-au datorat profesorilor noștri minunați, care ne-au îndrumat să devenim mai mult, să raționalizăm viața prin filtrul sufletului. Să punem tot ce vedem, aparența, într-un alt unghi, pentru a putea vedea realitatea.

Mulți spun – și probabil și voi ați auzit această replică – „de la Filo nu ajungi nimic”. Cu tot respectul, i-am contrazice pe toți acei oameni, subliniind hotărât că Filologia te pregătește pentru o gamă foarte largă de meserii, care – da! – pot integra și materii precum Matematica, Fizica sau Chimia, pentru că noi suntem pregătiți să înfruntăm viața așa cum este, să fim descurcăreți și muncitori.

Așa că profilul Filologie îți permite un program mai liber, oferindu-ți timp pentru hobby-uri și dezvoltare personală, fapt pe care îl considerăm extrem de important.

Ne dorim ca pe viitor copiii să fie încurajați să urmeze Filologia, și nu descurajați, așa cum a fost o mare parte dintre noi.

Am iubit fiecare materie specifică profilului și ne vom aduce aminte cu drag de orele de Română, unde trăiam alături de Allan în India, de orele de Istorie, care au părut mult prea scurte, de orele de Psihologie, la care ne credeam toți experți în domeniu, dar și de orele de Engleză, la care toți ne vedeam studenți în Marea Britanie.

Liceul este un moment în care toți visăm cele mai naive lucruri, dar este momentul în care ne formăm și ne maturizăm. Este locul în care, captivați de noi începuturi, îmbrățișăm fiecare etapă și experiență cu emoție, dar și cu mult curaj, fiind siguri de atuurile și dorințele noastre lăuntrice.

Vom puncta în final mărturisind faptul că noi, elevii, suntem înclinați să alegem în viață ceea ce ne înalță sufletul, ne aduce bucurie și ne motivează să țintim cât mai sus, întrucât fiecare dintre noi este diferit și special în propriul fel.

Tocmai de aceea considerăm cu tărie că, prin intermediul acestui profil liceal, o mare parte dintre cei care își doresc să descopere tainele umanismului, având calitățile necesare, pot realiza acest lucru. Filologia este și va rămâne pentru totdeauna izvorul pasiunii creatoare, al strălucirii imaginative dinlăuntrul nostru, dar mai ales o parte dintr-un suflet care, fiind prea timid, se poate pronunța cu demnitate în orice limbă, cu privire la orice eveniment istoric sau orice trăire emoțională pe care o are.

Pentru că a fi filolog înseamnă, mai presus de toate, a îmbina sufletul și rațiunea, intelectul și afectul, așa cum spunea Ion Barbu că trebuie procedat în cadrul vieții.

PATRICIA BODIU, VIVIANA RAD

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: