ALEXANDRA: Face românul mândru de țara sa

Pot spune că în prezent urmăresc și apreciez foarte mulți sportivi contemporani, dar dacă aș putea să petrec o zi alături de un sportiv cunoscut, cu siguranță aș alege-o pe Simona Halep, fostul lider mondial WTA, care în prezent ocupă locul 2.

A început să joace și să intre în tainele tenisului de la o vârstă destul de fragedă, mai exact de la 4 ani, sub atenta îndrumare a antrenorului fratelui ei mai mare.

La vârsta de 17 ani, aceasta a bifat prima sa performanță, reușind astfel să câștige finala de la Roland Garos dedicată juniorilor.

Pe parcursul anilor, a prezentat o evoluție incredibilă, iar în anul 2018 a reușit pentru prima dată performanța de a ocupa locul 1 mondial în clasamentul WTA.

Recunosc că am început să o urmăresc mai de-aproape în vara anului 2018, după ce aceasta și-a adjudecat primul său turneu de Grand Slam după o finală lungă și obositoare împotriva americancei Sloane Stephens.

Consider că Simona reprezintă un model demn de urmat atât pentru copii, cât și pentru părinții lor, deoarece acesta a dovedit de fiecare dată că se poate cu perseverență, răbdare, antrenament și strădanie să ajungi acolo unde îți propui, reușind astfel să-ți obții performanțele dorite.

Datorită respectului pe care-l poartă și de care dă dovadă întotdeauna poporului român, acesta m-a făcut s-o îndrăgesc și s-o urmăresc și mai mult. Grație reușitelor sale deosebite, cu siguranță a reușit să facă orice român mândru de propria sa țară.

Simona Halep reprezintă pentru mine un model demn de urmat; aceasta a devenit cunoscută datorită perseverenței și ambiției de care a dat dovadă de fiecare dată atunci când și-a dorit să obțină performanțe.

ALEXANDRA AMBRO

ALEXANDRA AMBRO

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: