În săptamâna 29 septembrie – 2 octombrie 2020, dl prof. Iulius Timar, in calitate de director al Colegiului Național Onisifor Ghibu, și dna prof. Lucia Cighir, in calitate de coordonator Erasmus+ Educatie scolara, au participat la atelierul Acreditare+ domeniul Educație Școlară în format on-line, utilizând mijloace de comunicare și interacțiune specifice.

Acest atelier a fost organizat de ANPCDEFP si a avut ca 12 participanti de la institutii scolare care doresc să se implice în proiecte și activități de schimb și cooperare transfrontalieră.
Organizațiile acreditate Erasmus vor avea acces simplificat la oportunitățile de finanțare în cadrul Acțiunii Cheie 1 în cadrul viitorului Program 2021-2027.
Formatori au fost doamna Mihaela Amariei si domnul Vasile Neculăiasa.
Scopul atelierului a fost oferirea unui cadru adecvat de interacțiune și sprijin personalizat în vederea elaborării și completării formularului de candidatură pentru acreditare în domeniul Educație Școlară.
În cele patru zile de activitate online, două sesiuni pe zi, între orele 15.00 – 19.00, am alternat etapele de lucru individual pe formularul de candidatură cu etapele de discuții de grup și clarificare a întrebărilor specifice.

Tematicile abordate în cadrul atelierului
● Standardele de calitate Erasmus+
● Planul strategic al unei organizații/instituții-structură, pași în elaborare
● Elemente-cheie pentru planul Erasmus din planul de dezvoltare instituțională (PDI)
● Identificarea nevoilor instituționale și ale grupului-țintă
● Obiectivele şi activităţile unui proiect Erasmus+
● Rezultatele și impactul unui proiect Erasmus+
● Monitorizarea şi evaluarea rezultatelor
● Aspecte de management al proiectului.
În urma participarii la acest atelier, s-au dobandit cunostinte esentiale pentru scrierea unei candidaturi de succes si obtinerea acreditarii Erasmus pe domeniul Educatie Școlara.
Dna Mihaela Amariei, unul dintre formatori, a făcut următoarea remarcă:
„Another week… Another Erasmus+ Accreditation adventure… Directori, profesori, responsabili de proiecte Erasmus+… oameni minunați, care chiar vor să schimbe în bine viața profesorilor și a elevilor!
Și o să dau și un exemplu de bună practică pe management școlar: felicitări domnului Iulius Timar, director al Colegiului Național Onisifor Ghibu din Oradea. Prima școală din România cu sistem de ventilație «altfel». Vedeți aici ce și cum: https://logopaper.com/2020/09/19/cristina-reabilitari-pe-timpul-pandemiei/”
Participanții le mulțumesc formatorilor pentru un atelier organizat cu mult profesionalism, într-o atmosferă foarte plăcută.
Aceste informații ne-au fost oferite de doamna prof. Lucia Cighir, participantă la proiect.
LUCAS BIRĂU, ALEX CONTRAȘ


Recent Comments