Trăiesc acum ce am mai trăit odată,
Parcă aș reciti o carte, de mult uitată.
Priviri ce-mi par atât de cunoscute,
Iar zâmbetele, cândva, parcă văzute.
Cuvinte-n oglindă, din alte povești,
Dar scrise pe piele, nu-n cărți pământești.
Trăiri cuprinse de alte realități,
Viziuni neclare despre cine am fost.
Nu port coroană, dar simt o povară,
n nume uitat care încă mă cheamă
Pașii îmi calcă drumuri necunoscute,
Dar sufletul știe că i-au mai fost bătute.
Poate-am mai fost cândva cineva,
Poate-un alt nume cândva mă chema.
Poate că timpul nu uită nimic,
Ci doar ascunde ce pare prea vechi și nimic.
Iar dacă trecutul îmi bate la ușă,
Poate o viață uitată încă mă cruță.
Poate răspunsul pe care-l caut mereu
E undeva-n mine, ascuns în trecutul meu.
ANISIA MIHALCEA, IX A,
clasa prof. Laura Lazăr,
prof. de limba și literatura română Alexandru Popoviciu
