MĂDĂLINA CHIRA: A treia emisferă cerebrală

Cred că fiecare dintre noi știm că tehnologia are un rol important în viața noastră.

IMG_5384

Foto: MADALINA CHIRA

Viața bazată pe comunicarea între noi este adeseori înlocuită cu un comportament robotic. Ritmul din mediul tehnologic este artificial și în același timp accelerat într-un mod infernal. În societatea actuală,marcată de mediul tehnologic am putea spune că orice problemă trebuie pusă în termeni tehnologici.

Bună sau rea? Tehnologia ntră în viețile noastre, de la mic la mare, pune stăpânire pe oricare dintre noi. Dar cum se poate așa ceva?

Copiilor încă de mici li se pune o tabletă sau un telefon în mână, așa că ceea ce fac de mici se transformă într-un obicei. Dacă luăm toate dezbaterile despre tehnologie, observăm că cea mai mare parte a cercetării este concentrată asupra gândirii. Apariția Internetului (CARE ÎN ACEST AN ÎMPLINEȘTE 20 DE ANI) și a tehnologiei i-a adus pe copii într-o lume în care atenția pe termen lung este aproape imposibilă.

DE CE? Ne uităm într-o zi la peste 100 de fețe, cum am putea să le reținem numele? Culoarea ochilor? Culoarea parului? IMPOSIBIL.

Dar într-o oarecare măsură este și bună – de ce? Ne dezvoltăm imaginația, vedem și alte lucruri noi, speciale. Putem lua legătura cu alți prieteni sau cu cei din familie care sunt plecați în altă țară.

Pana la urma, noi suntem cei care decidem cum să folosim tehnologia și în ce scopuri.

MĂDĂLINA CHIRA, chiramadalina14@yahoo.com

MĂDĂLINA CHIRA

MĂDĂLINA CHIRA

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: