Prietenii fără granițe, idei pentru un viitor verde

În perioada 17-21 noiembrie 2025 un grup de 32 elevi și zece profesori ai Colegiului Național Onisifor Ghibu Oradea au participat la o mobilitate Erasmus desfășurată la școala parteneră, XIV Liceum Ogólnokształcące im. Mikołaja Kopernika w Krakowie / XIV High School Nicolaus Copernicus din Cracovia, Polonia. Această mobilitate a avut loc în cadrul Acreditării Erasmus, proiectul Green Horizons, cu numărul 2025-1-RO01-KA121-SCH- 000312912. Tema proiectului nostru este Protecția mediului și Ecologie, iar activitățile organizate au fost de tip peer learning și job shadowing.

Participarea la această mobilitate a reprezentat pentru mine una dintre cele mai frumoase și valoroase experiențe pe care le-am trăit până acum. Deși la început eram puțin emoționată și curioasă în legătură cu ceea ce urma să descopăr, încă din prima zi m-am simțit extraordinar de bine. Atmosfera din școala parteneră a fost primitoare, iar elevii și profesorii polonezi ne-au integrat cu ușurință în mediul lor.

Unul dintre cele mai importante aspecte pentru mine a fost faptul că am reușit să creez prietenii noi. Am întâlnit elevi cu interese similare, deschiși și dornici să împărtășească experiențele lor. Am discutat despre școală, pasiuni, tradiții și stiluri de viață, descoperind astfel atât diferențe culturale, cât și lucruri pe care le avem în comun. Mulți dintre ei au devenit nu doar colegi de proiect, ci prieteni  cu care sper să păstrez legătura și pe viitor.

Activitățile din cadrul proiectului au fost bine organizate și foarte interesante. Am participat la workshop-uri pe teme de protecția mediului, am discutat despre soluții sustenabile, reciclare, reducerea poluării și protejarea resurselor naturale.

În cadrul sesiunilor de peer learning, am colaborat direct cu elevi polonezi, schimbând idei și lucrând în echipe mixte. A fost o ocazie excelentă să învăț din perspectiva altor tineri europeni și să-mi îmbunătățesc comunicarea în limba engleză.

Pe lângă activitățile educaționale, am avut parte și de momente de relaxare și explorare culturală. Vizitarea frumosului oraș Cracovia a fost o experiență de neuitat: arhitectura istorică, piețele pline de viață, atmosfera caldă a orașului și obiectivele turistice impresionante au completat perfect programul mobilității.

Sursă imagine: arhiva Carina Sala

Pentru mine, această mobilitate Erasmus a însemnat foarte mult. M-a ajutat să mă dezvolt, să devin mai încrezătoare și mai deschisă către noi perspective, oferindu-mi totodată amintiri frumoase și motivația de a mă implica activ în protejarea mediului.

CARINA SALA,

clasa a X-a B

Leave a comment