Managementul clasei de elevi

Managementul, ca teorie și știință, s-a născut în secolul al XIX-lea, sintetizând multe informații din ceea ce a acumulat omenirea în gândirea și practica de conducere. În literatura de specialitate pentru termenul de management întâlnim o multitudine de definiții.

Termenul provine din latinescul manus, care înseamnă mână, conducere, strunirea cailor, pilotare. În limba engleză, to manage are urmatoarele sensuri: a administra, a ține un cal în frâu, a duce la bun sfârșit, a trata cu inteligență (Iucu, R., 2006).

Cele mai frecvente semnificații etimologice ale termenului de management sunt cele de conducere, organizare si de reușită. O definiție a conceptului de management o regăsim și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române astfel: Activitatea și arta de a conduce. 2. Ansamblul activitățiilor de organizare, de conducere și de gestiune a intreprinderilor. 3. Știința și tehnica organizării unei intreprinderi. (DEX)

Activitatea de management (conducere) este definită în literatura de specialitate ca un ansamblu de acțiuni de planificare, organizare, îndrumare, control, decizie cu privire la un sistem (organizație, instituție, grup de oameni, proces, tehnologie) acțiuni susceptibile de a asigura atingerea scopului fixat, în condițiile respectării legităților, ale obiectivelor generale și speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete și ale promovarii dezvoltării sociale.

Știința managementului desemnează  activitatea de sintetizare și generalizare a experienței practice de conducere, găsirea celor mai bune căi și metode de conducere a organizațiilor umane, incluzând aici și școala ca organizație care învață și produce învățare, după opinia profesorului Emil Păun de la Universitatea din București.

Managementul școlar se poate structura și la un nivel „micro” adică un management al clasei de elevi unde predomină activitățile de predare-învățare-evaluare. Chiar dacă s-au stabilit de la început reguli ale clasei și există relație foarte deschisă, pot să apară și comportamente problematice, precum refuz, sfidare, ignorare, agresivitate, iar unele probleme au caracteristicile unor situații de criză.

Criza apare când o persoana se confruntă cu o problemă pentru care nu are o soluție imediată și care, pe moment, pare de nedepășit. Criza este definită ca „un eveniment sau un complex de evenimente inopinate, neașteptate, neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranța clasei respective și a membrilor acesteia „(Iucu, 2006). Criza este conflictul deschis, cearta, violența sau ruptura relației dintre parțile negociatoare.  Apariția și evoluția fenomenelor de criză educaționala (fig.1) este favorizată de câteva atitudini, printre care:

  • intervenții tardive lipsite de promptitudine și rapiditate din partea profesorului;
  • reacții incoerente și absența unor strategii pe termen lung/ mediu/scurt;
  •  absența fermității în luarea unor decizii; slaba comunicare cu profesorii clasei, cu părinții elevilor;
  • neantrenarea elevilor în luarea ciziilor;
  • inconsecvența prin neasumarea responsabilității unor intervenții;
  • reprezentarea eronată a situației care generează sentimentul incompetenței și al neîncrederii în sine;
  • așteptarea unui set de atribuții stabilite de managerul școlii, în locul măsurilor competente pe care le abordeaza un cadru didactic bine pregătit pe această  componentă.
                                   Fig. 1. Cauze care generează crize

Caracteristicile unei situații de criză educațională  (fig. 2) sunt:

  • beneficiază de o izbucnire instantanee, declașându-se fără avertizare
  • debutează de obicei prin afectarea sistemului informațional: viciază mesaje, îngreunează comunicarea prin obstaculare permanentă, prin destructurarea canalelor, urmărind instaurarea stării de confuzie
                                              Fig. 2. Caracteristicile unei situații de criză
  •  facilitează instalarea climatului de insecuritate
  • generează stări de panică prin eliminarea reperelor de orientare valorică

Date fiind aceste caracteristici, abordarea managenerală a crizei este necesară. Operația de gestionare a crizelor este o inițiativă managerială care se organizează, se conduce și se desfășoară după legități, principii și funcții cu o solidă specificitate managerială.  

        Etape ale activității de gestionare a situațiilor de criză educațională sunt prezentate schematic în fig.  3. Prima etapă a activității de gestiune a situațiilor de criză o reprezintă

  • Indentificarea și cunoașterea situațiilor de criză: ce fenomene școlare pot constitui adevarate crize. În interiorul clasei de elevi pot constitui adevarate conflicte și situații relaționale greu controlabile între
  • elevi – elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice si psihice, care au implicat mai mulți elevi ai clasei și au condus la divizarea grupului, implicarea mai multor elevi ai clasei în acțiuni: furturi, consum de droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere
  • profesori – elevi
  • profesori – părinți: conflicte care pot împieta coeziunea organizației clasei și a echilibrului atitudinal al cadrului didactic
  • inter–clase: prin exacerbarea  stărilor de emulație în diverse împrejurări
                           Fig. 3. Etape ale activității de gestionare a situațiilor de criză
  • Etiologia situatiei de criză: necesitatea cunoașterii profunde a situației, dar și a cauzelor, constituie a doua etapă în procesul de gestionare a crizelor scolare
  • Luarea deciziei- selectarea unui anumit curs al acțiunii dintr-un număr de alternative, hotărând declanșarea anumitor acțiuni care conduc la realizarea obiectivelor stabilite. Decizia –“ activitate conștientă de alegere a unei modalități de acțiune, din mai multe alternative posibile, în vederea realizării obiectivelor propuse”(Jinga,  2001) 
  • Aplicarea măsurilor: alinierea strategică a intervențiilor prin ajustarea la situație, la oameni, la caracteristicile momentului ales.
  • Controlul -asupra eficienței masurilor luate
  • Evaluarea- are în vedere măsurarea și aprecierea stării finale a clasei în urma încheierii demersurilor rezolutive și prevenirea viitoarelor situații de criză. 
  • Concluzii- semnificația acordată evenimentului critic trebuie să constituie un fundament temeinic de învățare.   

Intervenția într-o situație de criză educațională, care este o atribuție a cadrelor didactice, trebuie să fie stfel concepută incât să ducă la regres și chiar la aplanarea totală a situației. Voi prezenta o situatie de criza întâlnită la un elev din clasa a XI-a, aparent minora, dar care, fără intervenția promptă a dirigintelui poate degenera în stuații destul de grave cu urmări nedorite.

Indentificarea situației de criză – elevul M. A. din clasa a  XI-a, de la începutul anului scolar și-a schimbat comportamentul la ore față de anii anteriori. Are o frecvență școlară slabă; refuză să ia notițe; în timpul orelor vorbește cu colegii din jurul lui; copiază la testele de evaluare; nu-și face temele sau le copiază în pauză.

Etiologia – părinții s-au despărțit, elevul rămânând în grija tatălui; lipsa de timp și afecțiune a părinților sunt factori care au cauzat comportamentul deviant al copilului.

Luarea deciziei – convorbiri cu elevul; direcționarea elevului către autoevaluarea comportamentului; sesizarea familiei; obținerea susținerii din partea părinților.

Aplicarea măsurilor -realizarea unui program de recuperare a materiei; munca diferențiată la clasă: antrenarea elevului în activități care să permită afirmarea sa; includerea elevului în activități extrașcolare; organizarea orelor de consiliere cu tema dezvoltarea increderii în sine;  includerea elevului într-un program de consiliere școlară.

Controlul asupra eficienței măsurilor luate l-am făcut permanent, urmărind fiecare manifestare ce părea să degenereze, luând măsuri imediate.

Concluzii- prin sprijinul psihologului școlar, al profesorilor clasei, dar și al colegilor, s-a evitat eșecul previzibil la examenul de bacalaureat; tatăl elevului l-a ajutat să treacă peste momentele dificile.

Managementul situațiilor de criză începe cu măsurile de evitare a acestora, contiună cu rezolvarea conflictelor declanșate și sfârșește cu reducerea, minimalizarea sau înlăturarea consecințelor negative.

BIBLIOGRAFIE:

  1. Jinga, Ioan, Managementul învățământului, Editura Aldin, București, 2001
  2. Iucu, B. Romiță, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iași, 2006

Prof. CARMEN SORINA CORBU,

Colegiul Național Emanuil Gojdu Oradea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: