Uneori, măcar din când în când, e bine și sănătos să lași restul lumii în spatele ușii de la intrare și să stai la povești cu tine. E bine să-ți faci timp să vorbești calm, chiar dacă te simți obosit, nervos, stresat.
Avem zile nebune în care timpul trece prin noi amenințător de repede, iar la sfârșitul acestor zile realizăm că nu suntem decât niște roboți care au fost resetați de sentimente.
Uneori, ca de exemplu acum, mă întreb care-i rostul?
De ce ne trezim urând diminețile de luni, iar vineri avem impresia că începem să trăim cu adevărat?
De ce așteptăm o zi anume să facem ceva și tânjim după acel ceva în fiecare zi, sfârșind prin a nu-l face niciodată?
De ce nu iertăm la fel de ușor cum ne așteptăm să fim iertați?
De ce nu trăim odată clipa?
Azi vreau să uit de mine. Să mă uit undeva în lume. Să nu mai știu cine sunt, să nu mă mai trezească în fiecare dimineață sunetul enervant al alarmei și să nu mai urmez nici o regulă. Să simt în fiecare zi acea libertate deplină, să-mi cânte sufletul.
Să uit ce așteptări au alții de la mine și să hoinăresc pe aleile vieții fără să explic nimănui de ce râd sau de ce plâng.
Să epuizez toate întrebările existențiale și să încep să găsesc răspunsuri. Și apoi să le uit.
Azi vreau să uit de mine. Nu din lașitate, cu din dorința de a mă regăsi pe mine însumi, mai bună, mai înțelegătoare, mai curajoasă.
O să mă caut in zilele mohorâte și-n soare, printre cuvinte reci sau printre versuri pline de emoție, acolo unde se opresc cuvintele și începe tacerea, sau acolo unde nimeni n-are răbdare să ajungă, departe de lume, de tot și de nimic.
Uneori, simt că-mi bate în piept o inimă de hârtie. Și oamenii se înghesuie să facă artă din ea, în schimb, mi-o mototolesc.
Am o inimă de hârtie pe care viața a desenat peisaje complexe. Unii oameni au desenat fluturi, iar altii au desenat un soare, dar eu am ales-o întodeauna pe ea.
Am ales inima mea!
ALESIA FEHER
LOGO paper 