Ghid de supraviețuire pentru adolescenți

Ce se-aude, ce se-aude? În atenţia tuturor tinerilor!

Editura Aquila oferă spre lectură un ghid de supravieţuire pentru adolescenți, intitulat Ajutooor! Cum să mă descurc acum?

Ghidul este structurat în trei capitole, iar acestea în mai multe subcapitole.

Primul capitol tratează genul feminin, cu tot ceea ce înseamnă transformările din perioada adolescenţei, schimbările de dispoziţie şi emoţiile resimţite în tot acest timp. Gândurile pozitive şi iubirea de sine radiază spre exterior. Dacă asta simţi şi asta transmiţi, asta vei primi înapoi de la lume!

Următorul capitol este dedicat genului masculin. Descoperirea puterii ce se ascunde în propria masculinitate, trăirea propriei bărbăţii, căutarea şi experimentarea masculinităţii reprezintă importante provocări cu care se poate confrunta un adolescent.

Ajutooor! COPERTA

Managementul divorțului

Cel din urmă capitol este dedicat atât fetelor, cât şi băieţilor. Printre temele aborbate în cadrul acestui capitol se numără şi unitatea în familie.

Cu toţii ştim că familia reprezintă unul dintre elementele esențiale din lume, simbolizând iubirea necondiţionată, unirea, fericirea, siguranţa emoţională, liniştea sufletească şi înţelegerea. Doar că uneori, pe nepusă masă, în cadrul unei familii poate să apară un divorţ imminent, cauzat din cine ştie ce motive.

Important de reţinut pentru un adolescent este că divorţul părinţilor nu este cauzat niciodată din vina lui. Părinţii pot decide să se separe şi, eventual, să înceapă o nouă viaţă cu altcineva.

Bullying-ul este şi el un subiect abordat în cadrul acestui capitol. Termenul de bullying înseamnă terorizare, tiranie, viol, hărţuire, umilire, tortură, urmărire şi batjocorire. Acesta are cinci forme, şi anume verbal, fizic, emoţional, sexual şi prin intermediul Internetului.

 

În căutarea perfecțiunii

Cu toţii ştim că în zilele noastre în rândul adolescenţilor computerul, telefonul mobil şi televizorul reprezintă principalele tentaţii ale vieţii. În acest caz, tu ca adolescent trebuie să-ţi stabileşti anumite restricţii şi reguli conştiente, care vor da roade doar dacă le vei respecta cu sfinţenie. Ghidul îţi vine în ajutor, oferindu-ţi câteva sfaturi utile în rezolvarea acestei probleme.

Depresia reprezintă şi ea o problemă cu care orice adolescent se poate confrunta. Principalele cauze ale depresiei în perioada adolescentină sunt fluctuaţiile hormonale, stresul, conflictele şi chiar mesajele transmise de mass-media, cum că toată lumea ar trebui să fie perfectă.

Nu dispera! Depresia este o boală ce poate fi tratată. Dacă îţi doreşti să descoperi secretul prevenirii depresiei, atunci te invit să lecturezi acest ghid care cu siguranţă te va captiva din prima clipă şi-ţi va deveni un prieten de nădejde.

Mulțumim pentru informații doamnei Diana Tăutan, director editorial la editura Aquila, care ne-a acordat un interviu în toamna lui 2018.

MARIA PAȘCALĂU

Maria Paşcalău este absolventă a Liceului Teoretic Onifor Ghibu Oradea, secţia filologie – engleză, clasa prof. Sándor Lilla Adél, în prezent studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii din Oradea.
maria pascalau si florica roibu

Subsemnata, Maria Pașcalău, alături de doamna Florica Roibu, bibliotecara Colegiului Național Onisifor Ghibu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: