Joi, 27 februarie 2020, în sala festivă a Colegiului Naţional Onisifor Ghibu s-a desfășurat o conferință cu tematică culturală, organizată de profesorii Cosmin Bogdan și Sándor Lilla.
Conferința a fost susținută de un invitat special, dr. Călin Ghemiș, arheolog la Muzeul Țării Crișurilor și specialist în preistorie, dânsul fiind coordonatorul a numeroase șantiere arheologice din Bihor.

Foto: Alex Bot
Începând cu ora 14, peste 100 de elevi ai claselor de liceu, împreună cu alți invitați, au avut ocazia să descopere aspecte legate de Peștera Coliboaia, un loc din județul Bihor care adăpostește valori inestimabile ale culturii universale. În Peștera Coliboaia au fost descoperite în urmă cu zece ani o serie de picturi rupestre care s-au dovedit a fi unele dintre cele mai vechi manifestări artistice din întreaga istorie a omului. Imaginile reprezintă diferite animale, printre care un bizon, un cal sau felină, doi rinoceri, capete de urs și mamut.
O echipă de cercetători francezi a atestat autenticitatea acestor urme ale omului preistoric, iar analizele făcute în laboratorul de specialitate prin probe radiometrice au confirmat o vechime de 32.000-35.000 de ani a desenelor aflate pe pereții din subteran.

Dr. CĂLIN GHEMIȘ. Foto: Alex Bot
Așa cum a afirmat domnul Călin Ghemiș, „extraordinara descoperire din Peștera Coliboaia a dus la o reevaluare a tot ce înseamnă cercetare asupra artei preistorice din Europa”.
Odată cu această activitate am reușit să facem cunoștință și cu echipa școlii noastre care participă în acest an la concursul național Cultură și civilizație în România, echipă formată din elevii Roxana Terebenţ (clasa IX C), Vanessa Mîţa (clasa IX D) şi Alexandru Lascu (clasa XI C).

Foto: Alex Bot
Interesul acestor colegi pentru preistorie e de admirat, ţinând cont că orice studiu în acest domeniu reprezintă o muncă dificilă şi minuţioasă, care cere foarte mult efort.
CRISTINA IVANCOV

CRISTINA IVANCOV
Recent Comments