„Ca popor ne caracterizează lipsa ambiţiei”

La mai puțin de un an de la ultimul interviu, doamna Natașa Alina Culea, autoare profesionistă, care a scris până în prezent șase romane de factură psihologică şi erotică, a acceptat din nou să ne răspundă la câteva întrebări. Am încercat să aflăm mai multe informații despre omul din spatele scriitorului.

culea02

Natașa Alina Culea. Sursă foto: arhiva personală

Vorbiți-ne despre românii pe care i-ați găsit în Capitală, având în vedere faptul că aveți origini cosmopolite și proveniți dintr-o regiune în care s-au amestecat multe etnii, dar și despre oamenii din localitatea în care ați locuit, despre copilăria dumneavoastră.

Dintotdeauna m-am considerat, la rândul meu, româncă, iar faptul că provin din două familii cu rădăcini de alte etnii nu a schimbat această realitate. Cred că atunci când am venit prima dată în București foloseam totuși regionalisme, care erau amuzante pentru bucureșteni. Nu cred că am păstrat vreun accent, deoarece limba română, indiferent de regiunea în care te-ai născut, dacă o vorbești corect, este aceeași pentru toți.

M-am născut în orașul Tulcea. Din partea mamei mele am rădăcini predominant ucrainene; cei din partea tatălui meu, pe care l-am cunoscut destul de târziu, la 28 de ani, am înțeles că se trăgeau din greci și bulgari. Cum se explică acest fapt? Foarte simplu, în Dobrogea, într-adevăr, avem un mozaic etnografic demn de studiat.

Referindu-ne strict la orașul Tulcea sau „orașul celor 14 etnii”, după români, avem procente semnificative de greci, ruși lipoveni, turci, ucraineni etc.

Copilăria mea a fost memorabilă, deoarece am crescut în tradiții adânc înrădăcinate, începând cu sărbătorile religioase ținute pe rit vechi și obiceiurile tipic ucrainene (vicera, melanka). Bunicii mei vorbeau ucraineană și română, dar au murit destul de devreme, astfel că limba ucraineană a rămas mai mult o evocare a copilăriei, redescoperită oarecum datorită lecțiilor de limba rusă, din școală.

 

Ce ne puteți spune despre lumea literară a Bucureștiului?

Nu cred că există încă o lume literară a Bucureștiului. Cred că provincia știe să îmbrățișeze mult mai frumos conceptul de lume literară. Chiar am scris recent un articol pe blog-ul meu despre Librăria Calafat – un loc în care arta, fie ea scrisă sau cântată, este la ea acasă. Dacă vorbim de lansări de carte, pot spune că printre cele mai frumoase au fost cele din Republica Moldova: Chișinău și Ungheni. În Chișinău lansările au fost grație eforturilor Cristinei Doba, cu a ei ELibrăria, și doamnelor de la Biblioteca Publică Raională Dimitrie Cantemir (doamna Ala Mutilică a fost cea care m-a contactat inițial).

Am și invitații pentru lansări neonorate încă, din păcate. Sper ca circumstanțele să-mi permită să o fac în curând.

În București am participat la un proiect foarte interesant, organizat anul acesta de către autoarea Oana Arion: proiectul din liceele bucureștene Fii diferit, citește, sprijinit de Librarium TNB.

Cred că este loc de mult mai multe inițiative literare – ideal, cu mai puține intervenții și relații și, clar, cu mai multă implicare din partea Ministerului Culturii.

Atîta timp cât va fi promovată lipsa de cultură și divertismentul facil la TV și la radio, nu cred că vor exista schimbări foarte mari în acest sens. Au fost și excepții: domnul Denis Ciulinaru care m-a invitat să vorbesc la Național TV și Național FM, domnul Cornel Pavel Dărvășan care m-a invitat la emisiunea Știrea cea bună, dar nu numai.

 

Ce dificultăți de-a vă integra în Bucuresti ați întâmpinat? Dar reușite?

Nu am întâmpinat dificultăți, a trebuit doar să mă adaptez unui ritm mult mai dinamic și unei sincerități uneori mai greu de digerat. Nu știu dacă Bucureștiul este locul în care aș vrea să rămân, având în vedere că mi-e dor continuu să călătoresc cât mai mult și cât mai departe.

 

Ce proiecte aveți în viitorul apropiat? 

Am câteva proiecte conturate în minte, dar viața mea se schimbă prea des pentru a le putea transpune în realitate în forma imaginată. Voi termina de scris romanul Rusalka în România sau din afara ei.

 

Dacă ați face o pledoarie pentru România și români, care ar fi calitățile pe care le-ați evidenția? 

Avem o țară frumoasă, cu un relief armonios. Avem cultură. Avem oameni ospitalieri și calzi.

 

Dar neajunsurile? 

Ca popor? Lipsa de ambiție.

 

Ce viitor îi prevedeți cărții și cititului în general? 

Cartea românească este pe o pantă descendentă. Cred că vârful ei a fost undeva în perioada pașoptistă, cu ale ei curente literare revoluționare, cu ai ei scriitori nemuritori.

Astăzi este cultivată de către edituri admirația pentru literatura străină, din motive pur și simplu economice. Este mai ușor pentru o editură să traducă o carte cu marketingul gata realizat, internațional, decât să susțină un autor român necunoscut sau cu puțini cititori. Asta ca să nu mai vorbim de tendința unor cititori de a se arăta importanți citind doar autori străini deja consacrați.

Dacă avem uscături, cărți scrise la kilogram, autori care scriu precum vorbesc – prolix și lipsit de substanță? Cu siguranță. Dar nici străinii nu stau mai bine. Cel puțin eu, dacă mai văd o copertă cu o femeie în crinolină și un bărbat pe jumătate gol, mai bine mă las de citit. Totuși, cred că lucrurile vor evolua de aici înainte.

 

La ce lucraţi?

Sunt entuziasmată de fiecare dată când vorbesc despre un nou roman! Cel de-al șaptelea se numește Rusalka, un roman mistic, realist magic, o contopire a spiritului deltaic cu legendele locale.

După cum v-ați dat seama, avem o rusalcă – sirenă, știmă a apei. Rusalca mea nu este o sirenă clasică, adică o femeie nespus de frumoasă, cu flori de nufăr în păr și scoici pe post de sutien, care atrage marinarii cu cântecul ei, dimpotrivă, este o adevărată fiică a Dunării, o creatură sălbatică și sălbăticită, care abia își amintește de viața ei umană. Documentându-mă pentru acest roman, m-am îndrăgostit mai mult de paradisul tărâmurile dintre ape. Sper să transmit această emoție și cititorilor mei.

Sper că vor veni turiști în Delta Dunării pentru a admira și a păşi acolo ca pe un pământ sfânt, nu vor mai veni să se îmbete și să dea muzica mai tare, acoperind simfoniile acvatice. Nu aș scrie nici acest roman dacă nu aș simți că prin el pot transmite un mesaj dincolo de experiența intrinsecă a cititului.

culea01

Sursă foto: arhiva personală Natașa Alina Culea

Așa cum vă recomandați pe pagina de Facebook, cum ați devenit vegetariană?

Nu a fost o decizie subită, cred că mai mulți factori au contribuit la ea. Dintotdeauna mi s-a părut odioasă tăierea porcilor de Crăciun și a mieilor de Paște.

Pe de altă parte, psihanaliza m-a îndemnat să-mi reevaluez sistemul de credințe. Cred că a contribuit la ea și șederea mea de opt ani în Sofia, unde sunt multe restaurante vegane și vegetariene, precum și magazine cu produse bio.

Nu în ultimul rând, am fost instructoare de yoga, fiind un fapt știut că yoghinii sunt preocupați de aspectele spirituale ale vieții și de reîntoarcerea la natură. În cazul meu, la natura umană. La restaurantele vegane din Sofia, o prăjitură este mai delicioasă decât una clasică din cofetărie, ceea ce nu pot spune despre unele cofetării vegane din București.

au consemnat IOANA BIŢIŞ şi IOANA REŞTEA

One comment

  1. o. damian

    Un interviu succint si realist…

    Like

Leave a Reply to o. damian Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: