„Nimic din ceea ce faci nu este plictisitor, dacă este făcut din plăcere!”
Aceasta este lozinca sub care s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a Festivalului Național de Artă Dramatică „Spiritul lui Caragiale”, în 8 iunie a.c., la Năvodari. La acest festival am avut ocazia să fim selectați și noi, elevii ghibiști.

Sursă foto: arhiva personală Livia Ivan
În număr de şase concurenți – Adela Cipleu, Viviana Rad, Ada Urs, Maialgesa Dat, Cătălin Mociar și subsemnatul, Thomas Agud – ne-am făcut apariția pe scenă cu piesa O inspecțiune de I. L. Caragiale.
Munca noastră a fost răsplătită cu premiul III, ceea ce considerăm că este un imbold pentru un succes mai mare în edițiile viitoare.

Sursă foto: arhiva personală Livia Ivan
Iată câteva impresii despre această experiență:
Cătălin Mociar: „O experiență foarte faină.”
Ada Urs: „A fost o plăcere să joc pe o scenă așa de mare.”
Maialgesa Dat: „O experiență unică, un vis împlinit. A fost o onoare să joc pe o scena aşa mare, în faţa unui asemenea public, să am alaturi de mine cei mai buni colegi si actori.”
Viviana Rad: „A fost cea mai tare experiență pe care as fi putut sa o am la 16 ani. Ne-am distrat, am muncit si ne-am făcut amintiri.”
Adela Cipleu: „Din aceasta experienta mi-am descoperit calitatile actoricesti si am avut sansa de a cunoaste o parte din actorii României, niste oameni minunati.”
Chiar a fost una dintre cele mai faine experiențe. Scena a fost locul în care ne-am descoperit pe noi înșine în ipostaza unor actori talentați.De asemenea, am avut onoarea de a face cunoștință cu unul dintre membrii juriului, actorul Bogdan Caragea, care a acceptat să ne răspundă câtorva întrebări.
Am aflat despre domnul Caragea că a făcut facultatea la Târgu-Mureș şi că a jucat în mai toate genurile posibile și imposibile – teatru, teatru pentru păpuși, operă, operetă etc.
Acesta a mai spus că a jucat în multe săli de teatru, acum fiind director de scenă la teatrul din Constanța. Teatrul a fost meseria care l-a atras încă de mic, din copilărie.

Foto: Maialgesa Dat
Toate mulțumirile doamnei profesoare Livia Ivan, profesor coordonator, care a fost alături de noi, dându-ne aripi spre acest succes.
Și nu în ultimul rând mulțumim direcțiunii liceului nostru, pentru toată susținerea.
THOMAS AGUD

THOMAS AGUD
Recent Comments