Paşi Împreună

Echipajul antidrog al liceului a participat la începutul lunii septembrie 2018, într-un nou format, la Concursul Naţional de Proiecte Antidrog Împreună.

Agenda celui de-al treilea episod Eforie Sud a prins ființă la începutul lunii martie, când am purces cu surle și trâmbițe în a face o campanie dedicată prevenției drogurilor. Ne-am propus pe parcursul celor două luni de activităţi să-i informăm pe tineri cu tot ce este necesar pentru a-i determina să nu ajungă în situația de a consuma droguri, să găsim soluții cât mai eficiente în acest scop, să luptăm pentru dreptul la viață. Portofoliul activităţilor realizate a fost apreciat de juriu, fiind clasat pe locul I, ceea ce ne-a dat din nou posibilitatea de a participa la concursul naţional.

Am reuşit să cooptăm în proiectul nostru mai mulţi parteneri, precum Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Asociația Părinților Adoptivi Oradea şi Fundația Încrederea Oradea.

Din echipa de proiect au făcut parte următorii profesori de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Oradea: Dana Marinău, Andrada Sala, Valeriu Laslău, Lilla Şandor, Carmen Chiş, secretar Daniela Bochiş, secretar Doina Cosma, Florina Floriş de la Şcoala Gimnazială Octavian Goga şi Claudia Şpan – Şcoala Gimnazială Avram Iancu Oradea.

Pentru implementarea acestui proiect am obţinut sponsorizare de la Cinema Palace Oradea, Carrefour Lotus şi Desidea Lotus.

Au fost implicaţi în derularea activităţilor un număr de peste 300 elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceeal de la LiceulTeoretic Onisifor Ghibu, Liceul Teoretic Aurel Lazăr, Şcoala Gimnazială Avram Iancu, Şcoala Gimnazială Octavian Goga şi în cele ce urmează doresc să etalez principalele activităţi realizate în cadrul proiectului:

Împreună, suntem mai puternici a avut în vedere stabilirea echipei realizată din patru eleviși un profesor coordonator, sesiuni de lucru în cadrul echipei proiectului pentru stabilirea programului activităţilor, selectarea materialelor informative şi a conţinuturilor, locul de desfăşurare și perioada de implementare, aplicarea chestionarelor pre-curs, promovarea şi semnarea proiectului de către parteneri

Ridică-te şi luptă, cinci te ajută a avut în vedere prezentarea proiectului – teme, obiective, desfăşurare, perioada de implementare, diseminarea activităților propuse de echipa de proiect, promovarea proiectului în mediul virtual pe pagina de Facebook – LOGO ÎMPREUNĂ, articole publicate în diverse reviste, bloguri, paginile personale de Facebook, participări la diferite concursuri antidrug şi nu numai

Mai informat, mai greu de manipulat, 17 aprilie 2018 – activitatea a fost realizată cu invitaţi reprezentanţi ai FundațieiÎncrederea şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Bihor

Picături de curcubeu, martie – mai, este titlul sugestiv al expoziţiei realizate cu lucrările plastic tematice ale elevilor din şcolile partenere

Mişcare, nu droguri!, 23 aprilie 2018 – activitatea sportivă s-a desfăşurat în sala de sport a liceului nostrum şi a constat într-un joc de fotbal pe durata a 50 minute, au fost angrenate în joc două echipe, formate din şase elevi, cea a liceului nostru şi cea a şcolii partenere, Liceul Teoretic Aurel Lazăr Oradea

Adolescent într-o lume plină de provocări, 4 mai 2018 – activitatea s-a desfăşurat în Parcul Salca, Oradea şi a fost realizată în parteneriat cu Asociaţia Părinţilor Adoptivi Oradea

La pas prin Ţara Beiuşului, martie – mai – activitatea a vizat deplasarea echipei în zona Beiuşului şi a avut ca scop vizitarea bisericilor de lemn, pentru că am considerat că prin această activitate vom contribui la sensibilizarea tinerei generaţii faţă de valorile culturale, astfel încât acestea să fie redescoperite, promovate şi conservate

Drogurile, închisori ale sufletului, martie – mai – am stat de vorbă cu un preot pentru a vedea poziţia bisericii în ce priveşte consumul de droguri

Amintiri ce mă dor, martie – mai – am stat de vorbă cu o persoană care a consumat droguri, pentru a fi o mărturie pentru cei care desconsideră pericolul la care se pot expune optând pentru consumul lor

Sfatul medicului, martie – mai – s-a stat de vorbă cu un medic psihiatru pentru a se clarifica impactul pe care-l are consumul drogurilor asupra psihicului uman

Părinte voi fi şi eu, martie – mai – a fost etalată discuţia sinceră a unei adolescente avută cu mama sa în ce priveşte consumul de droguri

Drogul, prin ochi de copil, martie – mai – elevii au fost angrenaţi în realizarea de eseuri pe tema consumului de droguri

Suntem mici, dar mari în fapte, 14 mai 2018 – a fost realizată o activitate de voluntariat în cadrul SNAC şi a vizat strângerea de haine şi încălţăminte pentru un orfelinat din Ioaniş, Bihor

Hai-hui prin oraş. Oradea prin obiectiv, 14 mai 2018 – prin realizarea acestei activităţi s-a dorit prezentarea elevilor a arhitecturii orădene, prin cunoaşterea de către aceştia a principalelor stiluri arhitecturale

Stă în puterea noastră, 15 mai 2018 – flashmob-ul antidrog a fostrealizat în sala festivă a liceului şi a avut în vedere realizarea unei tombole cu premii, câştigătorii fiind recompensaţi cu un pluş

După faptă, şi răsplată, mai 2018 – s-a aplicat un chestionar post-curs, s-a întocmit raportul de evaluare finală a proiectului şi s-a realizat portofoliul proiectului

Cu cele învăţate în această tabără-concurs vom reveni în mijlocul adolescenţilor, le vom transmite mesaje preţioase pentru o viaţă sănătoasă fără droguri bineînţeles vom continua activităţile şi ne vom direcţiona atenţia spre atingerea obiectivului dorit: implicarea unui număr cât mai mare de elevi, profesori şi membri ai comunităţii.

Concursul Naţional de ProiecteAntidrog Împreună 2018 a fost o experienţă pe cât de frumoasă, pe atât de provocatoare, care cu siguranţă va dăinui pentru mult timp în sufletele celor patru fete care au participat: Dat Maialgesa, Moga Nicola, Ilea Patricia şi Bodiu Maria din clasa a IX-a.

Concursul s-a desfăşurat la Eforie Sud şi a reunit şi anul acesta aproximativ 40 de echipaje formate din patru elevi şi un professor coordonator. Ele s-au întrecut prin abilităţi, creativitate şi originalitate pe parcursul mai multor probe. Primele trei zile au fost alocate orelor de atelier,16 la număr, din care 12 erau obligatorii, cu domeniile: teatru, antidrog, jocuri sportive – tir, jocuri medievale, jocuri de apă, origami, artizanat sfoară, artă plastică, dans, dans medieval, apicultură, orientare sportivă, joc şi autocunoaştere, dezvoltare personală, managementul furiei, lumea ca o poveste şi Treasure hunt – vânătorii de comori, activitate ce s-a desfăşurat după-masă, pe plajă, fiecare echipaj gestionând timpul rămas liber cât mai bine cu putinţă:

FIȚI MÂNDRI: dezbateți împreună și alegeţi un simbol care să reprezinte echipa

FIȚI VESELI: costumaţi-vă în sălbatici şi dansaţi dansul soarelui

FIȚI RECUNOSCĂTORI: dăruiți flori unei doamne din personalul taberei

FIȚI CREATIVI: uniți-vă forțele și trupurile (toți cinci) pentru a imagina un copac uman

FIȚI ANTIDROG: Faceţi o poză cu o familie cu minim doi copii, care să ţină în mâini un mesaj antidrog

FIȚI EXPLORATORI: aflaţi cum se numeşte lacul din apropiere, ce suprafaţă are şi ce terapii specifice se fac în zonă

FIȚI CONSTRUCTORI: folosind cele mai diverse materiale care nu pot fi cumpărate (scoici, crenguțe, pietre, pliante, peturi, ziare, sfoară), construiți o clădire de minim 50 cm înălțime, care să aibe stabilitate. Faceți o poză echipei lângă construcție, dar nu o sprijiniți. Cu cât sunt mai diverse materialele folosite, cu atât veți fi mai apreciați

FIȚI ISTEȚI:la Alex Dragomir vă așteaptă o recompensă simpatică, dar e cu cifru. Spuneți parola și o veți primi. Faceți o poză haioasă echipei cu ce primiți, dar păstrați recompensa pentru seara de premiere

FIȚI GENEROȘI: toți pentru doi, doi pentru toți – sacrificați doi membri ai echipei care trebuie să facă o poză cu răsăritul soarelui. Dacă soarele a ieșit mai mult de jumătate din mare, proba e picată

FIȚI ROMANTICI: puneți ochii pe un formator de la ateliere și scrieți-i o poezie de dragoste. Poezia trebuie să aibă rimă și o recitați toți cinci (fiecare unul sau mai multe versuri). Dacă formatorul e mulțumit, va accepta să facă o poză cu voi și poezia. Dacă nu, o veți reface până formatorul este mulțumit

FIȚI ISCUSIŢI: în pavilionul mic, la etajul 1 găsiţi o cutie cu lacăt. Dacă reuşiţi să o deschideţi vă aşteaptă un cartonaş cu o literă. Luaţi-l pe cel al judeţului vostru şi veniţi cu el la festivitatea de închidere

FIȚI O ECHIPĂ: în unire stă puterea – adunați-vă toți elevii și profesorii participanți și scrieți voi înșivă ROMÂNIA 100 pe platoul din fața pavilionului unde sunteți cazați. Nu va fi ușor, dar nu e imposibil! Cereți cuiva să vă facă o poză de sus, pentru a se vedea clar rezultatul muncii voastre

O altă etapă a competiţiei a constat în prezentarea proiectului iniţiat şi derulat în şcoală, juriul şi auditoriul s-au adunat două seri la rând în acest scop, ceea ce ne-a dat şi nouă posibilitatea de a vedea proiecte frumoase. Cea mai complicată misiune, în termeni de effort fizic, sincronizare şi spontaneitate a fost parcurgerea traseului aplicativ, care i-a provocat pe tineri să arate toate cele învăţate la ateliere.

Chiar dacă nu am reuşit să ne clasăm pe primele trei poziţii, ne-am bucurat de tot ce a însemnat Eforie Sud 2018, o experienţă frumoasă în care am concurat, am colaborat, am dansat şi ulterior s-au legat frumoase prietenii.

Participarea la acest proiect nu ar fi fost posibilă fără susţinerea celorlalţi membri ai echipei de proiect, a sponsorilor Carrefour, Desidea, Cinema Palace Lotus, doresc să-l menţionez aici şi pe elevul Pojega George din clasa a XII-a, fără o pregătire consecventă în realizarea activităţilor, fără talentul elevilor în realizarea compoziţiilor plastice, a elevelor participante evidenţiat şi în sceneta prezentată.

Echipajul a hotărât să continue proiectul cu alte activități de informare, sensibilizare, conștientizare și responsabilizare a elevilor din ciclul gimnazial și liceal asupra efectelor negative ale consumului de tutun, alcool și droguri, asupra sănătății lor, precum și implicațiile deosebite în scăderea randamentului școlar și performanțelor sportive, pe care le va atașa portofoliului realizat, ca ulterior acest portofoliu să fie trimis la Palatul Național al Copiilor Bucureşti în primăvara anului următor, unde va fi jurizat și primele trei clasate vor participa la stagiul de formare următor, pentru a împărtăși colegilor lor mai mici experiența realizării unui proiect deosebit.

Pagina de Facebook LOGO Împreună

prof. VIOLETA JĂHĂLEANU

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: