PATRICIA ILEA: Dă-i viaţă sufletului tău, nu droguri!

Demarat încă din anul şcolar 2015-2016, proiectul educativ „Dă-i viaţă sufletului tău, nu droguri!”, ce are ca scop prevenirea consumului de droguri prin implicarea elevilor în activităţi extraşcolare de petrecere a timpului liber, activităţi cu caracter cultural-artistic sau sportive, prin intermediul cărora să se promoveze un mesaj antidrog – prinde contur şi în acest an şcolar.

Împreună cu colegele mele, patru la număr, şi doamna prof. Violeta Jăhăleanu, ne-am propus aşadar să realizăm activităţile în cadrul Concursului Naţional de Proiecte Antidrog „Împreună”, pentru a trage un semnal de alarmă, pentru a informa adolescenţii, a-i conştientiza cu privire la riscurile şi efectele consumului, recreaţional sau experimental de droguri – cannabis.

Marți, 17 aprilie 2018, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu a fost gazda primului eveniment din cadrul proiectului, primind vizita a doi reprezentanţi: de la Fundaţia Încrederea – dl. Radu Ioan şi de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor- dl. Axinte Bogdan.

Fundaţia Încrederea este un ONG care luptă împotriva abuzului de alcool, consumului de tutun şi alte droguri, prin prevenţie şi intervenţie.

Invitatul a prezentat succinct activitatea fundaţiei şi rezultatelepe care le-a avut de-a lungul timpului, şi despre faptul că în luna iunie se va organiza o tabără destinată adolescenţilor, preţul pentru participare la activităţile organizate fiind de 300 lei pentru o săptămână.

Domnul Radu Ioan nu a venit singur, ci însoţit de un fost consumator, Mihai, ce şi-a deschis ulterior sufletul şi ne-a mărturisit o mică parte din experienţele lui cu drogurile, timpul alocat pentru povestea vieţii lui fiind de aproximativ 20 de minute, timp cred eu insuficient pentru câte avea el să ne povestească.

Mihai a început să joace fotbal de la vârsta de 7 ani şi nu-şi putea imagina o viaţa fără a face acest sport, însă toate planurile lui au fost date peste cap în momentul in care s-a accidentat grav şi a fost nevoit să renunţe. El fiind de loc din Bucureşti, din cartierul Pantelimon, anturajul în care a intrat ulterior l-a făcut să se apuce de droguri şi într-o seară, povesteşte el, cu încă vreo 30 de persoane au început să fumeze heroină.

Timp de zece ani şi-a irosit viaţa în această lume a viciilor, consumând, furând bani pentru a-şi procura drogurile necesare, a şi făcut închisoare, a fost părăsit de familie şi prieteni, a reuşit totuşi să se smulgă din acest tăvălug de lucruri rele care i se întâmplau şi să conştientizeze pericolul în care se afla, printr-o fundaţie şi ulterior prin implicarea unei biserici, Mihai reuşind să îşi schimbe radical viaţa şi să o ia de la început, acum având propria lui familie şi un copilaş de 6 luni.

Consider că este un exemplu pentru mulţi oameni şi îi mulţumim pentru curajul lui de a-şi etala viaţa în faţa a peste o sută de suflete prezente în sală.

În partea a doua a activităţii dl. Axinte Bogdan de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, ne-a conştientizat despre pericolul numit drog, şi ne-a sfătuit să nu stăm foarte liniştiţi şi să considerăm că nouă nu ni se poate întâmpla, sau că în Oradea suntem mai feriţi, menţionând că ar trebui „să ne uităm ce se întâmplă în ogradanoastră, în ultimii treiani de zile aici în Oradea au fost câteva cazuri foarte interesante în ceea ce priveşte consumul de droguri, adică discutăm despre cei care şi-au pierdut viaţa în urma consumului de droguri, în situaţii ce pot fi cu greu descrise.

image006

Foto: PATRICIA ILEA

Mulţumim instituţiilor care ne-au sprijinit în acest demers: Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Asociaţia Părinţilor Adoptivi – Oradea, Fundaţia Încrederea Oradea, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Bihor, Carrefour Lotus Oradea, Cinema Palace Oradea, Şcoala Gimnazială Octavian Goga Oradea, Şcoala Gimnazială Avram Iancu Oradea, Liceul Teoretic Aurel Lazăr.

PATRICIA ILEA

patricia ilea

PATRICIA ILEA

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: