SPRE UN MILION: Subiectele mă caută pe mine

logo-feat

Foto: CORNELIU JUNC

„Pentru mine, platforma LOGO Paper reprezintă o legătura între elevi şi persoanele de orice vârstă, care poate fi citită de oricine, oriunde şi oricând. Sunt mândru ca am acest prilej de a scrie materiale pe acest site, deoarece lumea citeşte ce scriu eu sau alţi elevi.” (Bogdan Zsursz)

 

„Nu am de gând să încep cu formalități; voi scrie o parte din experiența mea și din ce am simțit. Prima dată când mi s-a spus că trebuie să scriu un material, mi s-a părut fascinant – în sfârșit, puteam sa fac ceva ce îmi plăcea, deja aveam un cont pe wattpad și o povestire postată. În pofida faptului că mă fascina extrem de mult, în momentul in care am fost în faţa laptop-ului, am stat vreo 15 minute uitându-mă la tastatură. Nu aveam nicio idee despre ce să scriu, nu aveam nici timp și nici nu știam cum ar trebui sa interviez pe cineva. Asa că mi-am scris opinia. Ţin minte că o întrebasem pe mama cum i se pare și dacă am scris totul corect, deși am obsesia să verific de zece ori dacă am greșeli. Și țin minte că m-ați complimentat și m-am simțit foarte bine, fiindcă ați fost prima persoană și singura.

În prezent, oricât de mult aş sta să mă gândesc, nu pot să zic că nu-mi place – chiar îmi place. Poate uneori n-am chef să scriu, dar e ceva ce mă ajută pe mine să mă dezvolt, pot să scriu despre ce vreau și lumea să citească. Cred de multe ori că îmi încarcă un pic mândria, de fiecare dată când văd numărul de cititori.” (Anonim)

 

„Pentru mine, LOGO Paper a fost un lucru neînțeles, până nu am interacționat cu această platformă. Mi se părea un lucru nesemnificativ, iar când a sosit timpul să fac un material – primul meu material – mi-a fost foarte greu să îl produc. Prin intermediul LOGO Paper, am reușit să cunosc persoane noi, persoane talentate şi minunate, cu care mai țin legătura uneori, și am reușit să întăresc relația cu colegii mei. Recunosc, și acum mai am uneori momente în care nu am nici măcar o idee despre ce material să fac, dar nu ratez nicio oportunitate. De multe ori subiectele mă căutau pe mine, nu eu pe ele.

Platforma LOGO Paper și-a lăsat amprenta asupra vieții mele, m-a făcut să cred că pot schimba lumea.” (Naomi Codoban)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: