Părinte într-o lume plină de provocări

Asociația Părinților Adoptivi Oradea reprezentată prin doamna Marcela Sana, (o asociație non-profit, a cărei misiune este să susțină valorile familiei, promovarea adopţiei și a unei vieţi mai bune pentru copiii defavorizaţi) în parteneriat cu Fundația Încrederea Oradea (un ONG ce luptă împotriva abuzului de alcool, consumului de tutun și alte droguri prin prevenție și intervenție) reprezentată prin domnul Radu Ioan și echipa de proiect antidrog ”Împreună suntem mai puternici” a Liceului Teoretic ”Onisifor Ghibu” reprezentată de doamna profesoară Jăhăleanu Violeta și doamna profesoară Dascălu Lenuța au organizat în data de 29.10.2016 o activitate cu titlul Părinte într-o lume plină de provocări”, care a avut ca scop prevenirea consumului de tutun, droguri și alcool în rândul adolescenţilor, prin dobândirea unor informaţii corecte despre tutun, droguri și alcool şi riscurile asociate consumului acestora; cunoaşterea modului în care curiozitatea şi presiunea grupului influenţează comportamentul de consum; identificarea unor strategii de a evita consumul de tutun, droguri și alcool; identificarea caracteristicilor unui stil de viaţă sănătos şi cunoaşterea beneficiilor adoptării acestui stil de viaţă.

La eveniment au fost prezenți aproximativ 60 de persoane, elevi de la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” părinți și copiii lor adoptivi sau aflați în plasament.

Prima parte evenimentului a fost alocată vizionării filmului ”The Blind Side”, iar a doua parte a fost dedicată discuților libere cu copiii prezenți. Acestea au pornit de la tema filmului și a scenetei pregătită de elevii liceului: Denisa Marian, Coman Edmund, Balog Alexandru, Mut Dariana,  Patricia Moga, prin care ei au dorit să atragă un semnal de alarmă în ceea ce privește efectele nefaste pe care le poate avea consumul excesiv de țigări asupra sănătății corpului uman. Activitatea ulterioară a fost moderată de invitatul special din partea Fundației Încrederea. Discuțiile au fost interactive, copiii au fost angrenați în tema propusă prin diverse jocuri de rol, care i-au conștientizat că există presiuni din partea grupului de prieteni, că consumul excesiv de țigări poate declanșa foarte multe boli, că acest consum de țigări poate deveni o poartă deschisă pentru consumul de etnobotanice sau chiar de droguri, că deținerea, transportul, comercializarea și consumul de droguri, constituie infracțiune și se pedepsesc cu închisoarea.

Prin implicarea în activităţi care să valorifice nevoia de comunicare, de relaţionare, de autocunoaştere, de manifestare artistică, adolescentul de azi poate deveni adultul lipsit de inhibiţii, capabil să comunice asertiv, care are încredere în sine şi poate lua deciziile potrivite de unul singur.

Părinții, la rândul lor au fost și ei angrenați în discuții pornite de la principalele probleme cu care se întâlnesc în viața lor de familie, în relația părinte-copil, și au dezbătut diverse moduri prin care pot face față cu eficiență problemelor întâlnite de copiii lor în anturajele din care fac parte.

Cu această ocazie s-a realizat și o expoziție tematică cu lucrări realizate de elevi, prin care ei au avut posibilitatea de a-și exprima liber gânndurile în ceea ce privește consumul de tutun, droguri și alcool.

Deschiderea copiilor și a părinților față de subiectul de discuție propus și etalarea problemelor cotidiene pe care le întânesc aceștia în ceea ce privește influența anturajului și exemplele negative, subliniază nevoia de continuitate și dezvoltare a acestor proiecte. Considerăm că aducerea la lumină a problemelor considerate de cele mai multe ori ”subiecte tabu”, are un impact semnificativ și pozitiv în corectarea, modificarea și prevenirea comportamentelor negative, asigurând o dezvoltare propice și armonioasă a copilului pe termen lung.

 Prof. Jăhăleanu Violeta

Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Oradea

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: