TEODORA SĂLĂGEAN: Manipularea din umbră

Așa-ziși „Illuminati” nu sunt nimic altceva decât niște grupuri atât reale cât și fictive care ne conduc, sau mai bine zis, ne avansează din umbră. Majoritatea avem o părere proastă despre tot ce ține de ei, însă nu e chiar așa.

O parte din populația globului consideră că răul ce se adună în jurul nostru este provocat de ei. Într-un fel, au dreptate, pentru că nu toate cauzele neplăcute sunt răspândite de conducătorii țării, au și ei partea lor. Mai nou, chiar și vedetele ascund în videoclipurile lor semne sataniste, ca de exemplu acel număr 666 sau fulgerele, piramidele, figuri mimate cu părti ale corpului.

Pe viitor, poate acești „anonimi” ne-ar putea deschide ochii spre o lume mai buna, pentru că într-un fel toți suntem conduși de ei, dar din spate, ca niște piese uzate. Deci o să descoperim că nu toată puterea stă în ceea ce e vizibil, ci și în ceea ce ne pândește pe la spate, trimițând semnale de trezire asupra generațiilor ce sunt și vor veni.

Bineînțeles că nu toți suntem de aceeași părere, și m-am gândit să aflu si ce cred alții despre asta prin discuţia cu patru tineri: David Caba, elev al Liceului Teoretic Lucian Blaga Oradea, în vârstă de 16 ani, Paula Silaghi, elevă al Colegiului Național Iosif Vulcan, în vârstă de 15 ani, Alin Farcaș. elev al Liceului Tehnic Traian Vuia, in vârstă de 18 ani, și Larisa Mada, elevă al liceului nostru Teoretic Onisifor Ghibu, in vârstă de 17 ani.

David Caba: „Sincer, pentru mine Illuminati sunt niște aiureli din simplu fapt că sunt și ei răspândiți și cunoscuți pentru o porcărie de triunghi. Nu e chiar așa, chiar dacă e imposibil să avem aceeași părere despre un grup de anonimi, nu îi putem numi altfel pe care nu i-am văzut, ci doar ne dau semne.”

Paula Silaghi: „Nu știu foarte multe lucruri despre Illuminati, dar subiectul acesta îmi dă de gândit la lumea invizibilă pentru noi, pe care nu o putem descoperi”.

Alin Farcaș: „O corporație puternică, cu oameni infiltrați în toate domeniile controlând lumea fără ca noi să ne dăm seama de tot ce se întâmplă”.

Larisa Mada: „Teoriile emise de cei care și-au dedicat viața studierii celor care ne conduc planeta, Illuminatii nu ar fi reușit totuși să ajungă atât de puternici dacă oamenii nu s-ar fi lăsat folosiți și nu le-ar fi permis să le controleze destinele”.

a consemnat TEODORA SĂLĂGEAN

TEODORA SĂLĂGEAN

TEODORA SĂLĂGEAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: