Din perspectiva unei adolescente care știe și a trăit cum e să fii introvertit, dar și extrovertit, consider că există niște stereotipuri și generalizări cu privire la modul în care ne expunem, fie că ești timid sau sociabil.
Aspectele extroversiunii observabile de către toată lumea sunt faptul că ești vorbăreț, energic și binedispus la a cunoaște oameni și lucruri noi, ghidat de curaj. Am observat că dacă ești mai comunicativ, expunerea la oportunități noi crește, ajungând să fii mai apreciat de cei din jur. Raportat la școală, șansele de a fi într-un cerc de prieteni cresc la rândul lor, având posibilitatea de a-și lăsa amprenta în mod pozitiv asupra experienței școlare și a amintirilor construite de-a lungul anilor.
Privind dincolo de suprafața extrovertismului, realizăm cât de puține persoane observă laturi mai profunde din spatele aparențelor, laturi de care mulți fug. Într-adevăr, e mai uşor să eviți să confrunți neliniştiri interioare, ceea ce noi, majoritatea adolescenților, asta facem. Frământările personale precum presiunea academică ne determină să fim vorbăreți în alte circumstanțe. Astfel, alegem să povestim întâmplări, amintiri și diverse chestii cu persoane de vârsta noastră, preferând să fugim de ceea ce ne afectează. De altfel, când conversăm cu un exuberant, tindem să îl admirăm pentru capacitatea de a fi deschis cu cei din jur, încât nu considerăm că acea persoană fericită și energică poate să treacă prin diferite greutăți, extrovertismul fiind un refugiu.
Aspectele introvertității însă, societatea nu le mai privește cu admirație. A fi introvertit e asociat cu timiditatea, rușinea și izolarea. Acesta se poate caracteriza prin frica de a fi judecat. De exemplu, multor elevi le este ruşine să ridice mâna și să răspundă la oră, dar mai ales să iasă la tablă. Instinctul celor din jur rar este să vină să cunoască persoana, pornind de la ideea că dacă alege să stea singur, n-are decât. Drept urmare, stereotipurile dețin controlul și oamenii sar direct la presupuneri și etichete, necunoscând persoana, fiind văzuți cu indiferență și într-un mod negativ.
Totuși, putem privi lucrurile cu un alt mod de abordare. Introvertiții ezită să iasă din zona de confort, o decizie care, pe de-o altă parte, poate fi înțeleaptă. Această zonă de confort reprezintă o siguranță, fie că sunt locurile preferate sau persoanele cu care te poți simți în largul tău. Alegerea de a-ți păstra cercul social mic și calitativ este de admirat, întrucât sunt puține şanse de a fi dezamăgit sau să ai aşteptări de la persoanele greșite. Cred că introvertiții cunosc acest aspect, iar cei care îi cunosc în adevăratul sens al cuvântului le consideră decizia una înțeleaptă.
Acum că am abordat aspecte negative și pozitive ale propriului tău fel de a fi, presiunea celorlalți se reflectă la ambele. Dacă ești extrovertit te lovești de întrebări precum : „De ce vorbești atât?” și dacă ești introvertit : „De ce ești așa tăcut?”.
Sunt conștientă că poți fi selectiv cu persoanele cu care vorbești mai mult sau mai puțin, dar și că nu vei mulțumi niciodată pe toată lumea cu personalitatea ta. Astfel, in loc de întrebări asemănătoare, consider că ar trebui să îi încurajăm să fie ei înşişi, diminuând instinctul de a lua în considerare anumite generalizări.
ALICE POP, clasa a X-a B, Filologie-Jurnalism,
prof. diriginte Alexandru Popoviciu
