Au trecut 12 ani de școală, ani în care îmi doream să se termine odată cu învățatul, cu temele, cu ascultatul și tot ceea ce înseamnă scoala, dar în ultimul an mi-am dat seama că, pe cât de mult mi-am dorit să termin, pe atât de tristă devin.
Deși îmi doream din tot sufletul să scap, am realizat că o parte din mine mereu va ramane în școală.
În ultimul an mi-am dat seama de cât de importante sunt cunoștințele din orice domeniu și astfel am devenit un burete. Burete care încerca să absoarbă orice picătură de informație, pe care știu că nu o voi mai primi la fel de ușor sau cu la fel de mult drag cu cât o primesc acum.
Mă apucă un sentiment de melancolie gândindu-mă la tot ceea ce a însemnat școala pentru mine în urmă cu un an și tot ceea ce înseamnă acum. Am ajuns la vârsta în care am realizat că școala nu este dușmanul nostru numărul unu – chiar din contră: este prietenul care îți vrea binele, care poate să îți aducă succesul și nu numai.
Îmi pare rău că am realizat aceste lucruri pe final, dar mă consolez cu faptul că procesul meu de învățare nu se termină odată cu liceul; acesta va continua pe tot parcursul vieții mele și voi încerca să fructific cât mai mult cunoștințele acumulate.
În ciuda faptului că ajung să termin școala, sunt fericită de un lucru, de faptul că am ajuns să leg prietenii cu persoane la care mă așteptam cel mai puțin.
Mă bucur ca împărtășesc aceste sentimente cu persoane care înțeleg, care chiar sunt acolo și ascultă, persoane cărora le pasă de părerea mea. Anii în care a fost pandemia ne-a îndepărtat – sau poate, mai bine zis, unit – online. În această privință, pot să zic că pandemia, deși a fost o catastrofă, despre care nimeni nu mai dorește să audă, după părerea mea a creat legături.
Nu totul a fost roz; dacă vă gândiți că am avut un început de liceu fantastic, lucrurile nu au stat chiar așa. Probabil nu toată lumea știe că eu am fost timp de un an la bio-chimie în cadrul acestei școli, dar am decis să mă transfer, descoperind un alt univers. În urma transferului, am început să mă descopăr, să îmi dau seama de lucrurile care îmi plac cu adevărat.
Am ajuns în locul în care destinul m-a vrut, nu puteam să mă lupt cu morile de vânt și se pare că ce ți-e scris aceea vei face. Niciodată nu am crezut în lucruri de genul, dar am experimentat pe pielea mea ce înseamnă să nu fii în locul potrivit și să faci o schimbare care va aduce numai succese și fericire.
Și uite-mă aici, terminând liceul, devenind cea mai bună versiune a mea și. nu în ultimul rând. învățând din greșeli.
Vreau să mulțumesc în primul rând familiei mele. Fără educația primită din partea lor și fără sprijinul acordat, nu reușeam să ajung cine sunt azi. Ei au fost cei care au turnat fundația pe care dascălii au reușit să clădească ceva frumos și rezistent.
Vreau să mulțumesc cadrelor didactice care mi-au călăuzit drumul, pentru cuvintele de laudă, câteodată critice, pe care le consider constructive, pentru că m-a ajutat să realizez că pot mai mult și că niciodată nu trebuie să mă limitez la puțin. Chiar dacă unii cred că profesorii nu au un impact atât de mare asupra unui elev, acest lucru nu este adevărat, deoarece ei lasă în urmă ceva nemaipomenit care evoluează treptat și ajunge ceva măreț.
ALEXIA CĂLIN
LOGO paper 