Sunet de clopoțel… cu toții cunoaștem acest clinchet, dar și semnificația lui. Este un simbol al anilor de școală. Ea a devenit o parte importantă a două festivități: primul și ultimul sunet de clopoțel. Dacă primul sunet de clopoțel este important pentru copiii care intră în clasa I-a, atunci ultimul sunet de clopoțel este simbolul absolvirii, o sărbătoare veselă și tristă în același timp.
Abia de curând am intrat timizi și nesiguri în clasa I-a, și totul era înaintea noastră: primii învățători, primii diriginți, primii profesori, prima chemare la ore, primul cuvânt pe care l-am citit, primul cuvânt pe care l-am scris, primele bucurii și primele necazuri. Și acum… sună ultimul clopoțel!
Toate sunt de domeniul trecutului! Ca un film… toate s-au încheiat! Anii de școală, anii fără griji, anii care ne-au făcut mai deștepți.
Este ziua absolvirii! Este ultimul sunet de clopoțel! Este vorba de acel sunet pe care îl considerăm muzical. Astăzi însă, el este mai mult de atât! Este emoție… emoția trecerii de la o vârstă la alta, de la o etapă la altă, de la trecut spre viitor!
Erau zile când îmi doream să ies cât mai repede de pe băncile școlii, iar acum mi-e frică să spun Adio!, pentru că nu știu ce va urma, nu știu ce îmi aduce viitorul!
Noi, azi, încă, clasa a XII-a B, suntem o clasă care nu se mai întoarce! Sunt convinsă ca mulți profesori se și bucură de asta! O clasă, care de multe ori a uitat să aibe scaun la cap, în schimb, mulți aveam acel scaun în catalog. O clasă egoistă, superficială, materialistă, dezinhibată, îndrazneață, conflictuală, selectivă, dar și inteligentă si pragmatică!
O clasă care uneori nu a cunoscut respectul, o clasă care poate a fost lipsită de valori, o clasă care a fost și nu se mai întoarce!
Am făcut o groază de prostii, unele inocente, altele de-a dreptul incriminatoare. Așa cum am fost, am fost o clasă; am fost elevi egali în amintiri, am fost elevi ghibiști…
Stimați domni si doamne profesoare, venim azi cu fruntea plecată, ruşinaţi, cu mii de scuze pentru momentele în care v-am solicitat răbdarea la maxim. Ne pare rău și vă mulţumim pentru că, în ciuda tuturor faptelor noastre, nu aţi renunţat să credeţi în clasa noastra.
Vă mulţumim, doamnă dirigintă, că ne-aţi sfătuit, că aţi fost exigentă, ca noi să înţelegem că nu se poate să avem rezultate bune fără muncă. Cu truda dumneavoastră s-a mai format încă o generaţie! Meritaţi respect şi admiraţie pentru ceea ce ați făcut şi ați realizat!
Abia acum, când timpul se scurge precum nisipul în clepsidră, ne dăm seama că, încă acum, mai putem lua viaţa în râs. După aceea, nu mai avem ce face, vom termina liceul şi ni-l vom aminti mereu. Ba chiar vom povesti ce bine era să fii ghibist, ce educaţie serioasă primeam şi ce mult am vrea să mai fie încă o dată. Chiar şi la bătrânețe ne vom aminti din când în când, de imaginea privirii unui profesor, de cea a copacilor din curtea liceului şi de cea a băncii, pe care mulți şi-au scris numele în egală măsură.
12 ani de neuitat, plini de bucurii, de zâmbete, de lacrimi, ani în care am făcut parte dintr-o minunată familie. Ani în care fiecare profesor a avut grijă să ne învețe atât lecțiile legate de materia predată, cât și lecții despre viață, scopul lor fiind să ne facă să găsim ceva plăcut în fiecare lecție învățată. Ne-au crescut de la niște copii mici și neștiutori până la niște oameni maturi, care pretind că știu ce vor și cum să se descurce în viață. Ne-au învățat să fim diplomați și siguri pe noi.
Stimați profesori, sunt convinsă de faptul că, de multe ori v-au durut încheieturile mâinilor, de multe ori vocea dumneavoastră a devenit răgușită, hainele vi s-au umplut de cretă, mâinile de pete de cerneală, iar fața de lacrimi, când părea că nu iese nimic din munca dumneavoastră grea.
Pentru toate astea, acum, vreau să vă mulțumesc, pentru că, prin acest momente grele , ne-ați învățat cu fermitate. Vă mulțumesc, că ați considerat că merită durerea. Vă mulţumesc, pentru munca nobilă, pentru creşterea şi educarea tinerelor generaţii.
Vă aduc cuvinte de mulţumire și pentru munca colosală şi răbdarea pe care ați depus-o zilnic în educaţia noastră. Datorită dumneavoastră, respectați domni și doamne profesoare, am învățat cum să trecem prin viață! Participarea la cursuri a fost întotdeauna ca o scufundare profundă într-un ocean plin de cunoștințe și înțelepciune. Fiecare cuvânt pe care ni l-ați spus, fiecare hârtie pe care am notat lecțiile, au schimbat viețile noastre, deoarece un profesor este un ghid și o busolă!
Vă doresc multă răbdare, putere, voință, entuziasm, ca să reușiți să aduceți cât mai multă lumină și cunoștință în viața elevilor dumneavoastră, şi nu în ultimul rând, elevi motivaţi, curioşi şi recunoscători.
ANDREA BEATRIX PODARU
LOGO paper 