DARIA: Am călătorit cinci ani cu oboiul

Întâlnirea mea cu oboiul a fost pe neașteptate; ținând cont de faptul că eu mă mutasem la Liceul de Arte din clasa a VI-a pentru canto popular, nu m-am așteptat nici măcar o clipă că o să ajung să studiez oboiul. Însă destinul a avut alte planuri și așa am ajuns să studiez un instrument de care nu mai auzisem până atunci.

Încă din primele ore am fost fascinată de acest instrument deosebit, iar cu cât învățam mai multe lucruri noi, cum ar fi notele muzicale după studii și piese, eram tot mai interesată.

În cei trei ani de gimnaziu la Liceul de Arte, am făcut parte din clasa care a fost împărțită între plastică și muzică.
Eu și ceilalți colegi care eram elevi ai secției de muzică ne-am îndreptat fiecare spre un instrument pe care l-am ales, precum: oboi, clarinet, percuție, flaut, trompetă, pian, iar după ce am intrat la liceu, fiind într-o clasă numai de
muzicieni, s-au mai adăugat câteva: chitară, vioară, canto clasic, canto popular.

DARIA FERICEL

Bun ca vinul vechi

Oboiul este un instrument foarte frumos, chiar dacă atunci când începi sunetul este mai strident față de alte instrumente de suflat, dar pe cum studiezi mai mult și se adună ani de muncă, sunetul devine tot mai plăcut.

Pe cât de frumos este să înveți să cânți la oboi, pe atât de dificil e. Faptul că oboiul face parte din categoria instrumentelor de suflat cu ancie dublă îl aduce printre cele mai dificile instrumente de suflat din orchestra simfonică, alături de fagot și contrafagot.

Din acest instrument se poate face și o carieră în diverse orchestre, în fanfara militară, în muzica de cameră, profesori sau soliști.

Oboiul nu este un instrument ieftin ajungând chiar până la sume destul de mari, cum ar fi 14.000€, dar și la sume mai mici precum 1.600€. Acesta este fabricat de mai multe firme renumite care produc instrumente muzicale, dar și de firme tradiționale ca și Marigaux, Lorée, Rigoutat. El este conceput să fie cântat de oricine, indiferent dacă este bărbat sau femeie, exact ca toate instrumentele muzicale.

Dragoste la prima vedere

Legătura mea cu oboiul a fost una puternică, dorința mea de a învăța să cânt la el a început încă din primele momente în care l-am ținut în mână. Pe parcursul anilor mei de studiu, legătura mea cu oboiul a evoluat odată cu progresele pe care le făceam. Îmi plăcea foarte mult când vedeam că ajung să cânt piese tot mai grele de la an la an, ceea ce mă motiva.

Îmi pare foarte rău că nu este un instrument foarte cunoscut și frecventat, deoarece este deosebit față de alte
instrumente, având un sunet extraordinar de plăcut și frumos.

Povestea mea cu oboiul s-a terminat din păcate mult mai repede decât credeam atunci când am intrat la liceu. În
momentul în care am fost admisă eram convinsă de faptul că am să rămân până în clasa a XII-a să studiez muzica, dar timpul meu la această școală se sfârșise odată cu terminarea clasei a X-a. Lucrul care m-a determinat să renunț nu a avut legătură cu oboiul, acest instrument va avea mereu un loc special în sufletul meu, dar scopul meu nu a fost niciodată să îmi fac o carieră din oboi, iar faptul că nu am ajuns să studiez ceea ce m-a făcut să mă mut la această școală m-a determinat să renunț la călătorie.

Sosirea pandemiei m-a ajutat să realizez faptul că locul meu nu mai era la o școală care cultivă aptitudini artistice, faptul că nu merită să îmi sacrific viitorul, devenind doar o amintire nostalgică.

În primii zece

În călătoria mea cu oboiul am avut parte de multe evenimente și toate mi-au făcut povestea mult mai frumoasă alături de el. Însă întâmplarea pe care nu o voi uita niciodată este chiar cea care m-a ajutat să ies din carapacea mea și să am încredere în talentul meu. Mai aveam doar câteva luni înainte de examenul de admitere și îmi studiam programul într-o seară. După ceva timp ancia mea nu mai dorea să scoată numai sunete foarte slabe și false. În următoarea zi m-am întâlnit cu domnul profesor și l-am rugat să o verifice, dar ziua mea devenise un coșmar când mi-a spus ca nu mai poate face nimic.

Îmi doream să rămână doar un vis neplăcut, pentru că munca mea de până atunci de a avea un sunet cât mai
plăcut și rezistență cât mai bună s-a evaporat. Domnul profesor mi-a spus cu câteva luni înainte că trebuie să folosesc și ancia pe care o aveam de rezervă ca să îmi formez rezistență, dar nu am pus foarte tare accentul pe ea până atunci. După aproape două luni domnul profesor mi-a spus că o să particip la un concurs, pentru că altfel o să am probleme la examen din cauza emoțiilor. La acel concurs am avut cea mai jalnică prestație din toată viața mea, am fost foarte stânjenită, dar m-am ambiționat să studiez mai mult, să fiu mult mai prezentă la corepetiție și așa am reușit să intru la liceu în primii zece.

Prof. Sebastian Hercuț, alături de subsemnata. Sursă foto: arhiva personală Daria Fericel

Un profesor demn de acest nume

Am avut parte de multe obstacole în călătoria mea, unele mai grele decât altele, dar am reușit sa finalizez acest parcurs foarte mândră de mine și de persoana care am devenit. Însă acest lucru nu aș fi putut să-l fac fără sprijinul domnului profesor Sebastian Hercuț. Vreau să îi mulțumesc pentru că a crezut în mine atunci când alții m-au înlăturat invocând ca pretext timiditatea mea, dar dumnealui a demonstrat că nu este un motiv pentru care merită să stai deoparte.

Domnul profesor se numără printre acei puțini care m-au făcut să învăț cu drag și nu din obligație. Întotdeauna mergeam liniștită și cu dorința de a învață spre sala de clasă. Amintirea pe care i-o port domnului profesor va fi mereu una care mă va face să zâmbesc atunci când mă gândesc cum era să îi fiu elevă, cum nu trecea o oră fără să povestim și să râdem după ce mă asculta și îmi spunea ce trebuie să corectez. Îi voi fi mereu recunoscătoare ca m-a împins de la spate atunci când aveam nevoie și nu regret faptul că am ales să dau examenul la oboi.

Pe parcursul anilor mei de studiu cel mai avansat stadiu pe care l-am atins a fost în clasa a X-a. În acel an am învățat să cânt una dintre piesele mele favorite, dar pe cât era de frumoasă, pe atât de dificilă a fost, fiind cea mai grea piesă pe care o învățasem până atunci, Concert în Do minor – Bach / Marcello.

Consider că în această frumoasă călătorie a mea cu oboiul nu am avut de pierdut nimic, ba chiar doar de câștigat. Am început această odisee ca o persoană care nu avea deloc încredere în ea și am încheiat-o ca o elevă sigură pe sine și
pe talentul ei. Am învățat că fiecare eșec e un pas spre succes și că nu trebuie să te descurajezi atunci când ai parte de nereușite.

DARIA FERICEL

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: