Oare până unde am putea merge pentru a ne păstra demnitatea umană?
,,Era nevoie de o forță extraordinară ca să te afli la un pas de infamia nazistă și să nu cazi în groapă. Totuși, am văzut mulți prizonieri agățându-se de demnitatea lor umană până la sfârșit. Naziștii au reușit să îi degradeze fizic, dar nu au putut să îi degradeze moral.’’ – Olga Lengyel
Am deprins un oarecare interes pentru cărțile care urmăresc cele întâmplate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial , și în mod special și pentru povestea poporului evreu, tot din acea vreme. Am citit cel puțin 15 cărți care relatează diferite povești, fictive sau adevărate, ale unor oameni / personaje care s-au întâlnit cu drama războiului, iar ce pot să zic în urma acestora e că MERITĂ! Cu siguranță merită citite.
De curând am terminat de lecturat încă o carte care posedă, în titlu și/sau cuprins, cuvântul Auschwitz, aceasta fiind intitulată Cântec de leagăn de la Auschwitz. Acest roman se bazează pe povestea adevărată a unei asistente germane curajoase, însărcinată cu îngrijirea celor mai tineri prizonieri din Auschwitz. Astfel, autorul cărții, Mario Escobar, aduce la viață povestea lui Helene Hannemann, o femeie care a sacrificat totul pentru familie și a luptat cu furie pentru copiii pe care spera să-i salveze.
În timp ce mă delectam, am dobândit o nouă perspectivă asupra evenimentelor și cunoștințe despre Poraimos (termen care se referă la genocidul nazist împotriva țiganilor în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul holocaustului).
Această femeie, Helene, avea cinci copii și era căsătorită cu un bărbat de etnie romă, iar cu acest prilej, am putut pătrunde cu mintea și imaginația în așa numitul lagăr al țiganilor. Lui Helene îi va fi propusă o funcție de directoare la viitoarea școală și grădiniță din lagăr, acestea fiind deschise în anul 1943, dar desființate odată cu distrugerea lagărului romilor în 1944. Ce m-a impresionat în carte a fost tăria lui Helene care avea o relație de pertu cu Îngerul Morții, doctorul Josef Mengele. Chiar dacă relatările aparțin autorului și sunt scrise prin prisma personală a acestuia, și nu cu ajutorul unui posibil jurnal al Helenei, nu m-am putut opri să nu trăiesc ceea ce citesc și să nu fiu marcată de toate cele întâmplate.
Vă provoc să citiți cartea aceasta cu o poveste extrem de tulburătoare, despre dragoste și devotament. Datorită lecturilor de genul, am reușit să îmi însușesc o grămadă de cunoștințe care îmi vor fascina mintea de acum încolo, dar nu pentru că sunt de acord cu ororile suferite, ci pentru că sunt informată. Așa cum spunea și istoricul Nicolae Iorga: „Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”.
EMILIA SEICHE
LOGO paper 