În acea zi ploioasă de noiembrie, desenai scenarii dintre cele mai sumbre. Sufletul ți se topise sub ploaia de gânduri macabre și fericirea fusese dată la o parte de acest proces care-ți construise notorietatea.
Habar n-ai cine ești tu. Ai senzația că trăiești un basm lipsit de griji, unde poți pluti oricând pe aripile speranței. În realitate, îți trăiești plumburiul vâscos al alegerilor trecute, făcând din suflet locul unde gândurile-și sculptează goliciunea anxietății.
Ai deschis o ușă în drumul tău, o poartă către tine. Ai cerut voie să intri dincolo de ea, pentru că deși deschisă, ușa sufletului tău era încă legată cu lanțuri groase și lacăte multe.
Acum când nu mai ești vedeta propriului scenariu, când nu te mai afli în vârf, dacă ai fost vreodată, tot ceea ce te-a mișcat crezând că e destin a devenit o închisoare a propriei fantezii. Nu ești nimic altceva decât un sclav al labirintului mental din care nu mai poți ieși, crezi tu, decât printr-un miracol.
Și totuși… timpul șterge doar amintirile care nu au nici o valoare. Pe cele care au contat le păstrează intacte. În amintiri, oamenii rămân la fel cum îi știai tu, chiar dacă între timp s-au schimbat sau au plecat înainte de vreme.
De multe ori, ți-ai ignorat sufletul. Nu voiai să-i asculți durerile și nemulțumirile. Dar într-o zi când te-ai trezit prea pustiit, ți-ai cercetat atent ființa și ți-ai amintit că sufletul tău te așteaptă acolo stingherit și dezgolit. Și-ai înțeles atunci, că îi ești datoare doar cu lacrimi de fericire.
Astăzi prezentul îți rescrie trecutul. Astăzi îți știi pe de rost toate imperfecțiunile și poate că acum sunt mai multe decât au fost vreodată, dar tot astăzi te iubești mai mult ca niciodată.
Tot ceea ce știi azi, se va anula mâine, când te vei trezi într-o lume complet diferită, în circumstanțe noi, și viața te va învăța să îți schimbi perspectiva din nou și din nou, până când îi vei înțelege sensul, prin propriile tale trăiri!
Te las să pleci acum.
Pentru că ți-am făcut deja cunoștință cu tine!
ANDREEA FEHER