Iată-mă din nou în fața ecranului, de data aceasta făcând ceva constructiv – eram dator cu un material de ceva vreme, un material mult amânat. Aș putea să mă scuz dând vina pe timp, dar sunt conștient că nu timpul e principalul meu inamic, lenea fiindu-mi un prieten de nădejde de ceva vreme.
Uite-mă la final, am trecut și peste simulări, pot spune ca am rezultate bunicele pentru cat am învățat. Ce sper acum este sa rămân un „mister expirat”, cu o gândire logica pentru bacalaureat.
Acum, la final, pot spune ca mă încearcă o multitudine de sentimente (emoție, melancolie, fericire), pe care cu greu le pot exprima. Este un sentiment ciudat, pentru ca deși ne bucurăm si așteptăm viața de student, sunt ferm convins ca ne va fi dor de băncile scolii, ne va fi dor de trezitul dimineața, ne va fi dor de profesori.
Acești ani s-au scurs atât de repede, au fost ani frumoși, ani cu emoții și zâmbete, ani in care am dat uneori de greu, dar am si reușit.
Îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu pentru tot, Îi mulțumesc că mi-a dăruit părinți simpli și minunați – cel mai ,,cool” tată și o mamă de un „metru și-un șnițel”, care face cât o duzină de mame. Îi mulțumesc pentru ca mi-a dat posibilitatea sa cunosc oameni minunați, de la care am avut ce învăța si-mi doresc sa nu-i dezamăgesc pe ce-i care, cărămidă cu cărămidă, au clădit caracterul meu.
În încheiere, le urez colegilor mei un drum plin de succese și împliniri, iar domnilor profesori le doresc și mai multă răbdare cu generațiile ce vor urma.
CASIAN KONYARI
LOGO paper 