Pășind spre lumina de la începutul Postului Mare, spunând „Doamne și Stăpânul vieții mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dă-mi-l mie, slugii tale…”
Reușim să pătrundem tainele postului cu fiecare zi pe care o petrecem cu Dumnezeu în familie, la școală, în biserică și în societate.
Am participat cu drag la Târgul de Paște organizat în cadrul școlii noastre, știind că fiecare bine este îndreptat către Hristos, care locuiește în fiecare creștin.
Săptămâna Patimilor, despre care am vorbit și în cadrul orei de Religie, ne oferă prilejul de a medita și simți ce a trăit și trăiește Hristos în fiecare zi printre oameni.

De aceea suntem solidari cu dascălii, cu colegii și cu orice semen pe care viața îl scoate în calea noastră.
În noaptea Învierii ne vom bucura împreună cu cei dragi de lumina adusă de Hristos spre mântuire, izbăvire, bucurie și pace.
NICOLE JUCA, GEORGE MEZE

