„Cântecul îmi alină dorul”- interviu cu Florica Ruja (I)

Din interviul pe care Florica Ruja, Doamnă a folclorului românesc, a avut amabilitatea să ni-l ofere în exclusivitate, vă prezentăm o primă parte.

Îi mulţumim pentru timpul acordat si pentru amabilitatea  de a ne răspunde la câteva întrebari referitoare la cariera domniei-sale.

ruja01

FLORICA RUJA. Sursă foto: arhiva personală

De la ce vârstă aţi început să cântaţi şi cum aţi fost descoperită?

FLORICA RUJA: Leaganul copilariei mele a fost cantecul. Deci am inceput de mica sa cant, la gradinita, la scoala, in cadrul serbarilor scolare, apoi mai tarziu in spectacolele organizate de catre ansamblurile la care am fost si sunt ca membra.

Cine m-a descoperit? În primul rând măicuţa mea, apoi profesorii din Şcoala Generală Cuzap, unde m-am nascut. Mai apoi, rezultatele obtinute la diferite concursuri si festivaluri de folclor m-au ajutat sa devin cunoscuta, astfel fiind chemata sa fac înregistrari la Radio România si apoi filmari la Televiziunea Română.

Aici am colaborat cu mai multi redactori, dar cel mai bine si de lunga durata am colaborat cu doamna Niculina Merceanu – un om minunat si o profesionista deosebita, din toate punctele  de vedere.

 

Talentul îl moşteniţi de la cineva din familie?

FLORICA RUJA: Da, mostenesc acest talent de la parintii mei. Şi mama, si tata au avut voci deosebite si cantau foarte frumos, la diferite ocazii – petreceri, nunti sau pur si simplu cand trebăluiau prin gospodarie. Asa mi-au insuflat si mie „pofta” de cantec si pentru asta le port o deosebita recunostinta.

Din pacate, acuma nu mai sunt printre noi, iar cantecul ma ajuta si imi alină dorul de domniile-lor. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

ruja02

Sursă foto: arhiva personală FLORICA RUJA

Aţi participat la multe concursuri şi festivaluri? Care a fost cel mai important premiu?

FLORICA RUJA: De-a lungul carierei mele, desigur că la inceputuri am participat la nenumarate concursuri si festivaluri de folclor, in tara, iar mai apoi, impreuna cu Ansamblul Folcloric Nuntaţii Bihorului, si peste hotare.

Am luat multe premii, dar cel mai important pentru mine a fost primul, in anul 1987, la festivalul Mândru-i cântecu-n Bihor, festival unde l-am intalnit pe marele folclorist Mihai Florea, care a fost prezentatorul acelei editii. Acest festival continua sia stazi, promovand multi tineri cu calitati deosebite pentru pastrarea traditiilor noastre româneşti.

Acel premiu mi-a dat aripi si m-a indemnat sa continui pe acest drum, atat de frumos, si sa contribui si eu la promovarea si pastrarea traditiilor noastre.

Pentru partea a doua a acestui interviu, rămâneţi cu ochii pe LOGOPAPER!

au consemnat ALEX DAVID şi DARIUS NICOLAE

nicolae darius si alex david

Darius Nicolae şi Alexandru David

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: