„De ce”-ul din spatele vidului existențial al adolescenților de azi

Consider că primul pas spre rezolvarea unei probleme este descoperirea cauzelor acesteia. Întocmai de aceea nu voi scrie niciodată despre soluții miraculoase pentru orice problemă, ci, mai degrabă, aș fi un ghid spre punerea întrebărilor corecte, spre contextualizarea problemei și spre conștientizarea că totul este prea subiectiv și prea relativ ca să existe o soluție universală.

Revenind la topicul de interes, anume vidul existențial. Un termen mai filosofic pentru ceea ce mulți cunosc azi ca depresie. Fiind un om al literelor, departe de lumea medicinei și a diagnosticelor – căci până la urmă depresia este o boală, nu o stare – prefer să folosesc acest termen cuprinzător pentru a defini starea de tristețe fără motiv, deznădejdea, lipsa poftei de viață etc. Un termen spectru în care se poate identifica fiecare diferit, pentru că totul este subiectivitate și relativism…

Acest vid existențial apare din lipsa unui sens al vieții. După cum spuneam, nu o să vă ofer rețeta perfectă pentru a descoperi acest sens al vieții, ci vreau acum să subliniez că sensul vieții nu este să fii fericit. Emoțiile sunt stări efemere. Cât timp vei fugi după ceva temporar, vei fi mereu dezamăgit. În schimb, conform autoarei Emily Esfahani Smith, există patru piloni care ne pot ajuta să trăim o viață mai însemnată, mai plină de sens (a more meaningful life):

  1. Apartenența – la un grup, într-o comunitate etc.
  2. Scopul – fiind definit ca ceea ce tu ai de oferit lumii
  3. Transcendența
  4. Povestirea propriei vieți

În acest articol mă voi lega de primii doi piloni în contextul actual pandemic. Tinerii de azi trăiesc într-o lume ce împiedică formarea primului pilon. Pentru un tânăr, sentimentul de apartenență provine din sânul familiei și, în cea mai mare parte, din partea prietenilor și colegilor. Contextul pandemic împiedică creare unei comunități în cadrul școlilor și facultăților. Cei mai afectați sunt tinerii din generația care au început un nou ciclu de învățământ exact în momentul izbucnirii pandemiei.

Eu mă număr printre ei. În acte sunt student, însă în realitate sunt singură. Nu îmi cunosc colegii decât vag după voce în cazul în care au avut curajul să își deschidă microfonul. Nu mi-am făcut noi prieteni, nu am evoluat, nu am apucat să pășesc pe următoarea treaptă a procesului de maturizare. Mă simt poticnită în loc. Am înghețat într-un moment istoric și nu știu cum să mă mai mișc, cum să mai trăiesc. Și știu că nu sunt singura…

Primul pilon pentru a avea o viață mai plină de sens așadar este răsturnat. Al doilea pilon se clatină. Mulți definesc scopul în viață cu următoarele fraze: să am o casă, o mașină, să am un job bine plătit etc. Mereu se face referința la ceea ce eu pot să primesc, niciodată la ceea ce eu pot să ofer. Blamez sistemul capitalist, centrat doar pe individualism și profit, pentru această gândire malignă. Așadar, vă îndemn să nu vă puneți piedici singuri și să vă gândiți acțiunile și viitorul în afara sinelui.

Ca o concluzie a ceea ce am prezentat, se poate spune că Aristotel a avut dreptate. Omul este un zoon politikon ce are nevoie de societate, de comunitate. Primii doi piloni ai unei vieți mai însemnate ne demonstrează că trebuie să ne redefinim ca indivizii într-o mare de oameni, nu într-un microunivers personal… Vidul existențial de care v-am vorbit nu poate fi umplut, însă eu am vrut să dau câteva motive de ce el există. Datoria fiecăruia, față de sine, este să găsească propria soluție pentru a-l eradica. Soluție personală, unică, subiectivă și relevantă doar pentru tine.

OANA VAIDA

Fotografia de mai sus este realizată în cadrul unui proiect de tipul Erasmus+ susținut în Franța. Genul acesta de proiecte scurte (de maxim 10 zile) oferă oportunitatea de a călători prin lume, însă pentru mine înseamnă mult mai mult. Ele mi-au creat contextul perfect pentru a simți acel sentiment de apartenență de care vorbeam. Mă regăsesc într-o comunitate extinsă care funcționează pe aceleași principii: iubire, echitate, protejare și dezvoltarea perpetuă a sinelui. De asemenea, majoritatea proiectelor au ca scop instruirea oamenilor care doresc să lucreze cu tinerii, fapt pe care eu îl practic deja, fiind mentor voluntar pentru studenții din primul an. Așadar, iată și scopul meu: călăuzirea tinerelor suflete. Mărturisesc că experiențele cu Erasmus+ m-au inspirat să mă gândesc la mine într-un context exterior sinelui și să îmi pun întrebări…

OANA VAIDA

Oana Vaida este absolventă a Colegiului Național Onifor Ghibu Oradea, promoția 2020, secţia filologie – intensiv engleză, clasa prof. Alexandru Popoviciu, în prezent studentă în anul II la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: