Doamne, mai am doar puțin… puțin în a recupera tot ceea ce am pierdut în acești ultimi ani, ani în care am fost un foarte bun prieten cu somnul și nepăsarea.
Pandemia, statul acasa, scoala la distanta m-au schimbat mult (sunt ferm convins ca nu doar pe mine), am ajuns sa uit cum se invata, am devenit mai comod, iar o buna parte a timpului mi-o mănâncă statul pe telefon, ajungang din nou sa-i dau dreptate mamei: „Casian, ai nevoie de un telefon cu butoane!”
De ce sa nu recunosc ca-mi este frica, ma simt demoralizat, este aproape inevitabil sa nu-mi fie. Am invatat asta dupa evaluarea nationala din clasa a VIII-a, cand am luat cu mult mai putin decat ma asteptam la matematica. Dar acum n-am sa las ca frica sa castige, ci am s-o folosesc ca un factor constructiv.
Ultimul semestru a venit ca un wake-up call si cred ca am sa va surprind – nu doar pe voi, ci si pe mine. Deja am reusit sa-i inteleg pe Blaga si Bacovia, mai am un pic in a deslusi Enigma Otiliei si uite asa, in stilul meu, am sa devin la final cea mai buna varianta a mea din liceu.
Ce frumos sună…
Așa să-mi ajute Dumnezeu, nu doar mie, ci fiecărui absolvent!
CASIAN KONYARI
LOGO paper 