Satul Cheresig din comuna Toboliu, aflat la granița țării cu Ungaria, este locul gazdă al unui monument istoric impresionant, care datează încă din 1242, când a fost făurit, imediat după marea invazie tătară.
În această localitate se găsesc ruinele unui donjon romanic din cărămidă, în plan hexagonal, construit ca punct întărit si turn de observație.
Donjonul este înconjurat de o ridicătură de pământ de formă trapezoidală, indicând existența unei fortificații sau a unui zid înconjurător, din care se află o mică rămășiță bine păstrată lângă acesta.
În 1289 este pomenit primul posesor al marii fortificări, acesta se numea Beke si provenea din neamul Borșa.
Mai târziu este amintit ca fiind în posesia regelui Carol Robert de Anjou, in anul 1317. În 1390 a fost donată familiei Losonczi, iar șase ani mai târziu ajunge în mâinile familiei Csáky, care, cu mici întreruperi, a rămas proprietara domeniului până la sfârșitul Primului Război Mondial.
Turnul avea inițial cinci nivele, despărțite intre ele de planșee de grinzi de lemn.
Prima atestare documentară a turnului este datată 1289, pomenind de asediul regelui Ladislau Cumanul. De altfel aici a și fost ucis de către Roland Borșa, voievodul Transilvaniei, și frații săi.
În anul 1514 Laurențiu, unul dintre căpitanii lui Gheorghe Doja, pornește de aici, în fruntea a 30.000 de iobagi răsculați, spre Cetatea Oradea.
Se zvonește că acum ceva vreme norvegienii au dorit si au oferit o suma frumoasă de bani pentru reconstituirea acestui monument istoric, însă fără noroc; datorită depășirii termenului pentru depunerea proiectului si accesarea fondurilor, reabilitarea acestuia nu a mai luat parte.
Din păcate, turnul se deteriorează tot mai accentuat de-a lungul anilor, iar transformarea lui într-un obiectiv turistic ar trebui constituită imediat pentru a nu pierde o cetate romanica atât de frumoasă și neprețuită precum donjonul de la Cheresig.
Eu recomand cu căldură să vizitați acest frumos turn de observație, care nu vă va dezamăgi. Comuna Toboliu, împreună cu satul Cheresig, se afla la aproximativ 25 de kilometri distanta față de orașul Oradea. Vă aștept cu mare drag pe plaiurile satului meu natal pentru a vedea și alte frumuseți sculptate de natură.
PAULA MĂRCUȘ
