Am citit undeva că „greşeala elevului este instrument în mâna educatorului!” Așa și este, deoarece, greșelile, erorile sunt o parte naturală a procesului de învățare. Avem nevoie să greșim, ca să învățăm!
Din păcate, succesul și performanța sunt noțiuni care definesc climatul educațional românesc. Ciudățenia este că nu putem atinge toate acestea fără greșeli. Sunt de părere că greșelile sunt cele mai valoroase elemente ale unei activități, deoarece îi pot transmite profesorului indicii despre cum să-și ghideze practica dezbătută. Însă, în majoritatea cazurilor, greșelile sunt evaluate ca rezultate slabe, reducându-se la o judecată de constatare, fără a ne aprecia valoarea formativă, „încurajându-ne” formal, dar și informal, să nu facem greșeli.
De ce nimeni nu ne privește greșeala ca pe un bun valoros? Probabil deoarece noi, oamenii, personificăm realitatea, astfel ajungem să transformăm greșeala într-un dușman, în loc să ne fie un prieten.
Greșelile conduc spre o stare de discomfort și iritare. Toți profesorii ne învață că ele sunt de nedorit și ar trebui evitate; astfel, din păcate, ia naștere renunțarea, evitarea, ele fiind răspunsul natural al tuturor ființelor care greșesc.
Conform dicționarului, greșeala este o ,,faptă neintenționată” – deci a greşi e omeneşte!
Perpetuăm agresivitatea direct proporțional cu studiul inutil al unor materii inutile, pentru că nu sunt învățate, nici asimilate – sunt doar şablonate. Important este să ai o diplomă, o facultate care să deschidă uşile unui job bine plătit, nu unui job care să te împlinească.
Mă dezarmează dorința de a pedepsi greșeala sau de a o folosi ca o formă de justificare pentru acțiuni violente. Drumul nu este uşor, mai ales că învățăm greşind. În schimb, dacă greșelile ar deveni oportunități de învățare, totul s-ar schimba: am avea o atitudine angajată, care ar atrage învățarea, ne-am asuma mai multe riscuri și am descoperi noi perspective.
Totodată, rușinea este atașată de greșeală, iar elevilor le este teamă să mai profite de șansele care li se oferă. Când greşim, suntem umiliți, pedepsiți, etichetați: „Cum de ți-ai permis să greşești?”,„Ești obraznic, puturos, rebel!” Când ştii, nu greşeşti. Când nu ştii, înveți, eu așa cred.
Apoi creştem și ne trăim viața și ajungem să etichetăm, să certăm oamenii de lângă noi, cum am fost și noi etichetați și certați. Oare ce anume nu se înțelege în acest cerc vicios? Creștem și învățăm să fim imagini ale propriei percepții despre oameni.
Poate mulți vă veți simți ofensați de opinia mea… E OK! Nu trebuie să o acceptați sau să o înțelegeți! Hrăniți-vă iluzia că totul va fi bine, într-o societate în care majoritatea nu este. Totul depinde de noi, cum promovăm și normalizăm cultura care respectă greșeala. Cert este că omul, cât trăieşte, învaţă. Iar o metodă sigură de a învăţa este greşeala.
ANDREA BEATRIX PODARU
LOGO paper 