BOGDAN: Top trei filme de neratat în acest Halloween

Îmi plac la nebunie filmele horror și, chiar dacă nu mă pot lăuda cu o colecție impresionantă, îmi place să cred că le-am văzut pe cele mai importante. Din lista cu cele treisprezece filme pe care pur și simplu nu le poți rata în acest octombrie, vi le prezint azi pe cele care s-au clasat pe podium. Clasamentul e subiectiv și vă așteaptă cuminte mai jos.

3. Psycho (1960)

Regizor: Alfred Hitchcock

Actori: Anthony Perkins, Janet Leigh, Vera Miles

Durată: 1h 49min

Mai are nevoie de introducere?…

Încă de la apariție, Psycho a șocat criticii de film și publicul din întreaga lume prin reprezentarea sexualității „explicite” și violenței „extreme”. Legenda spune că până și Walt Disney i-a interzis lui Hitchcock să mai calce vreodată în Disneyland, iar asta din cauza dezgustului pe care i l-a provocat Psycho.

Te-ai prins, cred, că lumea nu era pregătită pentru un astfel de film. „Maestrul Suspansului” creează un concept nemaiîntâlnit!

Psycho beneficiază de un scenariu bogat în teme psihologice, actori foarte talentați și o regie pur hitchcockiană. E unul dintre cele mai dichisite filme pe care le-am văzut!

Cinematografic vorbind, filmul este aproape perfect. Regizorul știe exact când să introducă dialogurile și când să se axeze pe crearea unei atmosfere care să amplifice misterul și suspansul. Finalul e halucinant și te va lăsa mască!

Presărat cu accente de tip freudian, Psycho reușește să pătrundă în dedesubturile cele mai întunecate ale minții umane. Personajul Norman Bates, interpretat fără cusur de Anthony Perkins, reprezintă arhetipul psihopatului fictiv.

Hitchcock stăpânește la perfecție mecanismele interne ale producerii terorii! Folosește un număr mare de tehnici cinematografice, menite să-i îngrozească pe spectatori – montaj rapid, filmare paralelă din diferite unghiuri, imagini suprapuse, o coloană sonoră ascuțită ș.a.m.d.

Filmul este plin de momente memorabile. Crima din cabina de duș, rânjetul diabolic de pe chipul lui Bates… Psycho e mult prea genial!

Te va înfricoșa și captiva totodată. În caz că nu știai, Psycho este primul film din istorie în care cineva trage apa la toaletă. Te-ai întrebat vreodată de unde vine fobia de a sta cu ochii închiși în timp ce faci duș? Responsabilul e nimeni altul decât Alfred Hitchcock…

2. The Exorcist (1973)

Regizor: William Friedkin

Actori: Ellen Burstyn, Linda Blair, Max von Sydow  

Durată: 2h 2min

Dacă vorbim de horror, vorbim de Exorcistul lui William Friedkin.

Filmul ăsta m-a speriat de moarte când eram mic și mi-a rămas întipărit pe retină, cu toate că nu-l văzusem decât anul trecut. Mai ții minte trendul „Scary Maze Game” de-acum opt-nouă ani? Exact. Fotografia aia e din The Exorcist.

Lăsând gluma la o parte, filmul ăsta chiar e bun. Atât de bun, încât aș aproba o lege prin care l-aș interzice tuturor cardiacilor.

Povestea urmărește o actriță divorțată a cărei fiică prezintă simptome bizare. La început, femeia crede că micuța Regan suferă de o boală psihică, așa că o supune la diferite investigații medicale.

Fetița începe să urle ca scoasă din minți, înjură, e chinuită de convulsii și îl ponegrește pe Dumnezeu în nenumărate rânduri.

The Exorcist a avut un impact major asupra publicului din acea vreme. Nu numai că pune Biserica Catolică într-o ipostază nefavorabilă, dar expune și niște teme sensibile ale societății americane. Cât de greu poate fi pentru o femeie să-și crească copilul de una singură și pentru copil să trăiască în lipsa unuia dintre părinți? În ce alegi să-ți pui certitudinea în momentele disperate – știință sau Divinitate?

Chiar nu știu dacă să ți-l recomand sau nu. Din multe puncte de vedere, The Exorcist e un film care atârnă greu. Și asta nu i se datorează producției în sine care, de altfel, e impecabilă.

Coloana sonoră îți va da fiori. Ellen Burstyn (una dintre cele mai talentate actrițe ale tuturor timpurilor din punctul meu de vedere) a oferit o performanță deosebită. Max von Sydow – neașteptat de bun.

The Exorcist dă clasă multor filme horror din prezent. Începe premeditat anevoios, curge greu, ca mai apoi să te pocnească dur în cap și să te șocheze audio-vizual pe final. Dacă stai rău cu stomacul, mai bine nu te uita la el. Nu de alta, dar anumite secvențe îți vor gâdila destul de tare intestinele.   

Efectele practice sunt fenomenale, precum și machiajele – figura micuței Regan mi-a oferit multe nopți albe în copilărie. Filmul ăsta e atât de puternic în simțiri încât, pur și simplu, nu poate decât să te fascineze! Ca fapt divers, The Exorcist e primul horror din istorie care a fost nominalizat la „Best Picture”. Dacă stai să te gândești, filmul ar putea rivaliza cu absolut orice producție de acest gen din prezent.

Exorcistul lui William Friedkin e o experiență cinematografică intensă, care te va zgudui pe plan spiritual! Înarmează-te cu mult curaj, fiindcă vei avea nevoie de el!   

1. Rosemary’s Baby (1968)

Regizor: Roman Polanski

Actori: Mia Farrow, John Cassavetes, Ruth Gordon

Durată: 2h 18min

Nici nu știu de unde să încep. Aș putea vorbi ore în șir despre Rosemary’s Baby, atât de genial mi s-a părut!

Povestea pare banală, dar e al naibii de încâlcită.

Un cuplu se mută într-un apartament, ea rămâne însărcinată și o groază de evenimente stranii o fac să bănuiască că ceva nu e în regulă. Are parte de coșmaruri teribile, vecinii din apropiere sunt neobișnuit de amabili, iar tânăra aflată în grija acestora se sinucide.

Dacă-ți plac filmele psihologice care se învârt în jurul unei comunități mici, vrei un scenariu inteligent și o atmosferă pe măsură, Rosemary’s Baby e alegerea ideală pentru tine!

Povestea asta îți va măcina complet nervii. Te va face să-ți pui semne mari de întrebare. E Rosemary victima unui complot diabolic sau suferă de paranoia? Cu toate că finalul este dezvăluit încă din prima jumătate a filmului, Polanski se folosește de toate mijloacele psihologice pentru a-ți pune la îndoială certitudinile.

Atmosfera apăsătoare, culorile palide, personajele desprinse din realitate, toate astea contribuie la crearea unui fundal efervescent. Rosemary’s Baby nu e despre jeturi de vomă și găleți de sânge. Iar dacă ar fi fost așa, cu siguranță și-ar fi pierdut din farmec.

Filmul ăsta dispune de o profunzime rar întâlnită la filmele horror. Muzica liniștitoare de leagăn, îngânată de Mia Farrow, mă răscolește de fiecare dată. Rosemary’s Baby mi-a întors trăirile pe toate părțile! E unul dintre puținele filme care vor rămâne cu mine mult timp de-acum încolo.

Regia lui Roman Polanski, tehnicile de filmare simple, dar eficiente, interpretările fabuloase ale actorilor, în frunte cu Ruth Gordon și Mia Farrow, substratul poveștii… Încet-încet, Rosemary’s Baby se transformă într-o capodoperă uitată de majoritatea…

Nu-ți pot recomanda decât să te uiți la el. Filmul excelează pe toate planurile și e unul dintre cele mai bune horror-uri psihologice făcute vreodată! Nu lăsa o poveste atât de valoroasă să se piardă…

BOGDAN SLAB

BOGDAN SLAB

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: