Super Teachers

În anul 2019 la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, s-a câștigat un proiect de mobilitate Erasmus+ cu titlul „Our digital classroom”, nr. proiectului 2019-1-RO01-KA101-061519, Educație școlară.

Deoarece am trecut printr-o perioadă plină de incertitudini, abia în vara acestui an au putut fi planificate cursurile de formare profesională pentru cadrele didacice, în cadrul acestui proiect. Așa că, în perioada 12-16 iulie 2021 s-a desfășurat la Barcelona, Spania, primul stagiu intitulat „Super teachers of the 21st century”, la care au participat 5 profesoare: Lucia Cighir- coordonatoarea proiectului, Alina Luncan, Daniela Marinău, Adelina Fulop și subsemnata.

Am plecat spre această metropolă plină de emoții, dar în același timp curioasă și încântată că am oportunitatea să-mi dezvolt abilități necesare într-o lume aflată în rapidă și continuă schimbare.

Activitățile susținute au fost diverse, atractive, conectate cu domeniul STEM și Web 2.0, prezentându-ni-se exemple de bune practici și punându-se accentul pe ghidarea cursanților spre creșterea motivației elevilor pentru învățare. Participând în cadrul mobilității, am avut posibilitatea să-mi dezvolt abilitățile digitale, organizatorice și emoționale, competențele lingvistice, sociale și culturale. A fost o experiență inedită pe care am început să o împărtășesc cu cei din jur- cadre didactice, părinți-, iar în activitățile didactice utilizez deja noi resurse și aplicații digitale (Clever Books, Coggle, WordArt, Mentimeter, Flipsnack), sporindu-le astfel eficiența și dezvoltându-le elevilor creativitatea, stimulându-le dorința de a învăța, de a descoperi.

Impresionantă a fost și locația- Barcelona, un oraș de pe coasta Mediteranei încărcat de istorie și artă- ce mi-a oferit prilejul vizitării unora dintre atracțiile sale: biserica Sagrada Familia, Parcul și Palatul Guell, Piețele Placa Reial și La Boqueria, bulevardul La Rambla, Parcul Montjuic, Tibidabo, Satul Spaniol, case construite de Antoni Gaudi.

Îmbinând utilul cu plăcutul, am avut parte de un schimb de experiență remarcabil, interesant, valoros și extrem de benefic.

Prof. înv. primar RODICA MIOARA FARCAȘ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: