The Vampire Diaries (Jurnalele Vampirilor) este unul dintre cele mai vizionate seriale din zilele noastre.
Este vorba despre o tânără domnișoară pe nume Elenei Gilbert (Nina Dobrev), care se îndrăgostește de vampirul Stefan Salvatore (Paul Wesley). Curând, fratele mai mare a lui Stefan, Damon (Ian Somerhalder), intervine în viața celor doi, îndrăgostindu-se de Elena.
Acțiunea are loc în Mystic Falls, un orășel din Virginia, plin de mituri și legende despre ființe supranaturale, încă de la colonizarea sa, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, cu imigranți din Noua Anglie. Lucrurile gravitează în jurul triunghiului amoros format de Elena, Stefan și Damon, toți având un trecut misterios. În plan paralel se desfășoară acțiunea ce vizează istoria orașului, în care este implicată Elena, ea fiind dublura lui Katherine, care vrea să se răzbune pe locuitorii orașului, dar și pe Elena, Stefan și Damon.
Audiența episodului-pilot a fost una record, circa 3,6 milioane de telespectatori, serialul primind numai recenzii favorabile.
Serialul a fost lansat in anul 2009, in luna septembrie, si finalizat in 2017. De la terminarea ultimului sezon, fanii serialului inca asteapta sa se lanseze un nou sezon, dupa miile de zvonuri auzite.
Nina Dobrev (Elena) s-a nascut la 9 ianuarie1989 in Sofia, Bulgaria. Dupa cum stiti cu totii, Transilvania este un loc popular pentru fictiunea gotica de groaza si mai ales pentru povestile cu vampiri. In unele carti si filme, Contele Dracula a fost confundat cu Vlad Tepeș, care, desi s-a nascut in orasul Sighisoara din Transilvania, a fost conducatorul Tarii Romanesti.
Cred că creatorii acestui serial s-au inspirat din miturile despre vampirii din Transilvania, documentându-se cu atentie din istorie si creând ceva ce a fost vizionat de mii și mii de oameni, din nou și din nou.
MAYA BERCEA
