De ce ai învăța un instrument? De ce ai cânta muzică? Ce îi motivează pe muzicieni? Acestea sunt întrebări obișnuite, cărora vrem astăzi să le răspundem și să le clarificăm, atât prin declarațiile unui muzicant profesionist, cât și ale unui începător.
Am adresat un set de întrebări celor doi interlocutori ai noștri, Casian, un muzician local, respectiv Andrei.
Q&A
Cum a început totul?
CASIAN: Pasiunea pentru muzică am avut-o încă din copilărie, moștenită de la tatăl meu; și el, ca și mine, a început să cânte la pian din copilărie, iar eu văzând acest lucru în timp ce înaintam în vârstă, am fost tot mai atras de această artă – muzica. La 5 ani mi-am descoperit prima iubire, și anume vioara.
ANDREI: Odată ce am început să ascult rock și metal în clasa a IX-a, am început să admir din ce în ce mai mult instrumentiștii și, în consecință, și instrumentele pe care le ascultam, așa că am decis să încep și eu, să văd dacă îmi va plăcea. Mi-am luat o chitară acustică și mai târziu o chitară bas electrică.

Ce te motivează să continui?
CASIAN: Pe mine personal mă motivează să continui dragostea pentru acest instrument, totodată faptul că, atunci când cânt, mă simt eu însumi și îmi da o stare de liniște și de satisfacție pentru munca depusă.
ANDREI: Plăcerea de a vedea progresul pe care îl fac în dezvăluirea posibilităților instrumentului, dar și cele proprii.
Cânți în vreo formație?
CASIAN: În prezent, cânt cu tatăl meu – el la clape și vocal, iar eu îl acompaniez cu vioara.
ANDREI: Am avut în trecut, dar proiectul s-a destrămat, din diverse cauze.
Care este lucrul tău favorit în arta pe care o faci?
CASIAN: Lucrul meu favorit în muzica pe care o fac este aceea de a interpreta melodiile noastre autentice populare, dar și alte genuri de muzică.
ANDREI: Îmi place să-mi creez propria muzică, dar și să cânt melodiile altor artiști. Simt că mă completează, îmi aduce un sentiment de reușită, greu de descris.
De ce crezi că ar trebui / n-ar trebui ca cineva să învețe un instrument?
CASIAN: Personal, cred că cineva ar trebui să învețe un instrument deoarece îi poate oferi oportunitatea de a cunoaște mulți muzicieni și interpreți. Nu în ultimul rând – și cel mai important – îți oferă o stare de bucurie și liniște sufletească, pentru că poți fi tu însuți cântând la un instrument.
ANDREI: Să cânți este un mod incredibil de terapeutic de a-ți exprimă ofurile, într-un fel grațios, este plăcut să te simți liber când cânți și să te poți exprima pe deplin.
Așadar, revenind la întrebarea din titlu, învață un instrument pentru că… poți. Toată lumea poate, toată lumea începe undeva. Nu există non-talente când e vorba de artă, fiecare se exprimă cum poate și cum consideră, și asta este esența.
a consemnat BIANCA CERNEAN