În urmă cu ceva timp, le-am solicitat o declarație celor din E-an-na, o trupa dragă nouă și posibil vouă. Le-am adresat acestora câteva întrebări în calitate de fani, dar și în calitate de elevi la profilul de jurnalism.
Desigur, o întrebare frecventă pentru majoritatea trupelor care au nume mai deosebit este cea legată de proveniența numelui, iar cei din trupă ne-au spus că numele este inspirat din limba sumeriană veche, care face referire la „Casa Cerului”.
Trupa E-an-na și-a început activitatea în anul 2015 și are la activ peste 150 de concerte susținute, printre care două apariții la Wacken, în 2017, cu obținerea locul II la faza internațională în cadrul concursului Wacken Metal Battle, și una în 2020, de data aceasta în online.

În prezent, membrii trupei sunt răspândiți în cinci orașe diferite. Andrei, unul dintre membri, ne mărturisește că există o diferență pe care aceștia au simțit-o între publicul live și cel din online, situația actuală nefiind chiar cea mai bună.
O primă piesă nu a existat – au existat chiar 50, din care aceștia au trebuit să aleagă una cu care să se lanseze. Compunerea versurilor pentru piese este realizată de Andrei, care este și solistul trupei: „De la albumul Nesfârșite, în schimb, am început să variem, astfel încât pe partea muzicală vin idei din toate direcțiile, pe care ulterior le prelucrăm împreună”.
Am observat o schimbare în ceea ce privește stilul trupei și a melodiilor, în ultima vreme, și ne-am simțit îndatorați să le adresăm celor din trupă o întrebare legată de această schimbare. Aceștia ne-a spus că „totul se mișcă și se schimbă, nimic nu rămâne neatins de timp”. O altă idee a fost aceea că gusturile membrilor s-au schimbat treptat, iar exigențele muzicale de asemenea, neputându-se spune că aceștia se încadrează într-un stil neapărat, ceea ce pentru ei reprezintă o binecuvântare.
Viitoarele planuri ale trupei constă într-un material nou, care anul acesta urmează să fie postat cu un invitat-surpriză.

Așadar, dragi cititori, rămâneți cu ochii pe LOGO PAPER și pe trupa E-an-na, cei pasionați, ca să puteți afla despre ce surpriză va fi vorba!
HANNA CZELI, DARIUS BARANI

