ANDREEA: Cine ești tu azi, străinule?

Sunt zile când ceea ce văd cei din jurul tău atunci când te privesc și ceea ce vezi tu atunci când îți privești reflexia în oglindă sunt două persoane diferite. Cum așa?

E inexplicabil. Te privești, dar nu ești tu. Te privești și nu te mai placi. Te privești și ți-e dor de tine.

Ai obosit de toate: de mese, de scaune, de pereți și de geamuri. Ai obosit de străzi și de oameni, de râurile care nu fac nimic altceva decât să curgă, de oamenii care distrug și de zilele care, deși sunt diferite, sunt aceleași.   

În capul tău se bat atât de multe întrebări, le auzi cum răsună în minte. Ai trăit și trăiești o viață plină de oameni, cuvinte, atingeri, priviri și zâmbete. Ți-ai uitat viața, benevol, pe o stradă întunecată și te-ai grăbit să trăiești doar în ziua de mâine, și toate astea fiindcă te simțeai distrus de ziua de ieri și obosit de ziua de azi.     

Vânai schimburi de priviri cu străinii. Îți plăcea să bați insistent la acea ușă numită ochi. Unii îți deschideau, clipind cu drag, în timp ce alții se uitau încruntați la tine.

Oamenii sunt diferiți, iar această diferență reprezintă cea mai mare asemănare dintre noi toți. Niciodată nu știi ce descoperi în ochii unui necunoscut, până și moartea ta se poate ascunde în ei.

Ai observat că totul din jurul tău se ruinează. Într-o epocă în care toți vorbesc despre progres și tehnologie, oamenii distrug continuu, numind asta schimbare. Oamenii văd diferit peisajul, nu ai cum să îi contrazici, ei au nevoie de filtre pentru a înfrumuseța realitatea, chiar dacă e o realitate de mult uitată.

Treci pe lângă unele străzi și nu le mai recunoști. Îți este teamă că nu o să recunoști nimic, nici orașe, nici străzi, nici oameni, nici pe tine nu te vei mai recunoaște. Este dureros să stai să te cauți o viață întreagă și să ajungi să înțelegi că nu mai exiști.

Azi te privești în oglindă, îți place să stai în propria liniște, doar pentru a savura o gălăgie. Cine poate înțelege ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte? Doar cine a simțit la rându-i necuvintele astea, care aruncă o umbră grotescă asupra ta și te fac să te zgâiești la oglindă ca la un străin care a dat buzna în camera ta, în viața ta, și ți-a violat intimitatea.

Cine ești tu azi, străinule?

Cine?

ANDREEA FEHER

ANDREEA FEHER

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: