Cea mai frumoasă sărbătoare a iernii este, fără îndoială, Crăciunul bogat în tradiții, culori şi arome, încununat prin cântec, măşti şi deghizări din cele mai năstruşnice, care îşi au rădăcinile în elemente mitice traco-dacice, precreştine.
Oricunde ați merge prin țară în preajma Căciunului, vă veți întâlni cu cetele de colindători, iar dacă petreceți sărbătorile de iarnă în zonele încărcate de istorie şi obieciuri păstrate din strămoşi, iată la ce vă puteți aştepta.
Colindele prin care se vesteşte Naşterea Domnului în ajunul zilei de 25 decembrie sunt de inspiraţie biblică.
Cuvântul „colind” provine din latinescul „Calendae Ianuarii”, denumire pe care o aveau sărbătorile păgâne din preajma Anului Nou, atunci când se făceau urările de belşug pentru noul an. Tot atunci se împărţeau şi daruri celor care colindau, obiceiul fiind întâlnit şi astăzi.
„Colindele sunt Nașterea Domnului trăită de popor”
Începând din Ajunul Crăciunului și până aproape de Bobotează, ulițele satelor răsună de glasul colindătorilor, îmbracați în costume tradiționale, specifice fiecărei regiuni a țării.
Aceste cântece deosebit de frumoase, colindele, au menirea de a anunța Nașterea Mântuitorului, iar colindătorii reprezintă chipul îngerilor care au vestit Nașterea Domnului.
Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în cete bine rânduite,așa cum am fost și eu obișnuita. Să cânt colinde alături de ceilalți copii ai satului, iar creștini care ne primesc in ajunul Crăciunului in curtea casei saltă de bucurie auzind cum niște glasuri de copii poartă această tradiție.
Odată intrați in curtea casei, noi, colindătorii ne depănăm repertoriul înaintea membrilor casei ,adunați în prag.
DIANA SIMUȚ
