ALEX & BIANCA: Cine știe de post știe ce e credința adevărată

Postul Crăciunului a început în data de 15 noiembrie și ține până în 24 decembrie.  Pentru a afla despre importanța acestuia pentru viața creștinilor, am rugat câțiva oameni care slujesc biserica în diferite feluri să ne vorbească despre acest subiect.

Doamna profesoară de religie de la Colegiul Național Onisifor Ghibu din Oradea,  Emanuela Țăran, a binevoit să ne vorbească despre post:

Dna prof. Emanuela Țăran, alături de subsemnatul, Alex David

„Chiar dacă este pandemie, trebuie să ne pregătim pentru marea sărbătoare a bucuriei. Aceasta înseamnă a ține post, a face fapte bune și multă rugăciune. Suntem infrigurați și înspăimântați de vremurile în care trăim, atât noi părinții, cât și copii noștri, dar o stea de pe cer strălucește încălzindu-ne parcă sufletele. Acum, la intrarea noastră în Postul Nașterii Domnului, chiar dacă mulți dintre noi sunt bolnavi trupește, încercăm să ne vindecăm sufletul prin rugăciune, fapte bune și multă răbdare. Trăim într-o lume cu multe restricții, dar steaua de la răsărit ne amintește de bucuria Nașterii Domnului. Postul Nașterii Domnului este un post mai ușor în care avem multe dezlegări la pește, de aceea ar fi bine să încercăm cu mic, cu mare, așa izolați cum suntem în casele noastre, să ne pregătim de Sărbătoarea Bucuriei.”

Domnul profesor Cosmin Bogdan, de asemenea profesor la Colegiul Național Onisifor Ghibu, ne-a spus următoarele:

Dl prof. Bogdan Cosmin, alături de subsemnatul

„Postul cine îl ține? Cine știe de post, știe ce e credința adevărată. Când ai credință, nu ți-e frică de nimica, căci Bunul Dumnezeu are grijă de toate. Au fost vremuri și mai grele, și pandemie, și războaie… cu credință am trecut peste toate greutățile. Suntem foarte mulți păcătoși, ne îndepărtăm de credință, ne lepădăm de cele sfinte… tradiții sfinte, moaște, icoane, cruce sfântă, Treime. Cine are ochi să vadă și vă dați seama de toate astea. Ne dezbinăm cu secte, cu alte religii, în multe partide politice ce ne divid și domină.”

au consemnat ALEX DAVID și BIANCA CERNEAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: