Patriotismul nu are rețete

Publicăm partea a doua a eseului semnat de Marian Reștea, absolvent al Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, înscris în concursul concursul de creație literară pentru tineri „Confluențe”, organizat de Ziua Națională a României.

După Revoluţia din Decembrie 1989 s-a început un proces de recâştigare a valorilor diasporei şi de reintegrare a personalităţilor acesteia în cultura ţării. O serie de autori, unii de primă mărime valorică, nu au fost publicaţi în anii regimului comunist, nu au fost accesibili marelui public, astfel că asupra lor persistă multe neînţelegeri. Alţi autori, care au fost parţial recuperaţi şi introduşi în sistemul educativ, au fost interpretaţi într-o manieră deformatoare sau îngropaţi sub etichete ideologice. După cum există şi cazuri în care autori mediocri au fost supradimensionaţi ca însemnătate în manualele de ieri, tot din considerente politice. Aşadar, apare evidentă necesitatea de a reinterpreta istoria culturii naţionale având în vedere noua bază documentară de care dispunem şi noile perspective deschise de apartenenţa României la Uniunea Europeană.

Cunoaşterea şi evaluarea, dintr-o perspectivă actuală a poporului, a patrimoniului care ne defineşte spiritual, este o acţiune de interes naţional. Comportamentul patriotic trebuie să fie unul în strânsă legătură cu valorile unui popor, fără a ofensa însă valorile altor popoare.

Patriotismul trebuie să exprime valorile unui popor şi dragostea faţă de ţară și cred că patriotismul trebuie să facă parte din cultura fiecărui om; el este legat de o stare emoţională, şi anume dragostea. Prin urmare, patriotismul este devotamentul față de comunitatea cu care te identifici, însă pentru ca această relație să fie echilibrată trebuie luat în calcul și devotamentul țării față de cetățenii ei. Atunci când societatea civilă și sectorul public rezonează, identitatea națională este întărită prin demnitate națională și nu poți avea pretenția la patriotism, dacă țara nu oferă demnitatea națională.

Nu există o rețetă a patriotismului, acesta se construiește prin implicare, prin căutarea binelui comun, prin valorificare potențialului individual și colectiv, prin respectarea resurselor locale și naționale, prin câștigarea încrederii. Dacă în 1918 România modernă se năștea prin unirea teritorială, 100 de ani mai târziu, România secolului al XXI-lea ar trebui să renască prin unirea valorilor. Acest patriotism civic e moștenirea pe care o putem lăsa moștenire generațiilor următorului secol. Marea Unire reprezintă cel mai mare obiectiv național al românilor, când românii organizați sub conducerea voievozilor luptau pentru același obiectiv. De-a lungul timpului au existat numeroase momente în care românii au simțit necesitatea constituirii unui stat unitar, puternic. Evenimentul care a marcat istoria poporului român rămâne așadar unirea din 1918. Acesta este și unul dintre motivele pentru care ziua de 1 decembrie 1918 este ziua națională a României, sărbătorită începând cu 1990 ce comemorează Marea Adunare Națională de la Alba Iulie. Anterior însă, comuniștii au impus ca zi națională ziua de 23 august 1944, a cărei semnificație face trimitere la actul regelui Mihai I și al grupării politice potrivnice lui Ion Antonescu.

Lipsa de patriotism este un fenomen, cred eu larg răspândit în prezent, însă educarea tinerilor în sensul cunoașterii rădăcinilor și sensibilizarea în privința valorilor culturale românești, vizând formarea lor în ceea ce privește valoarea patriotismului și calitatea fondului popular românesc sperând la un viitor în care conservarea acestuia nu va fi pus în pericol.

Fiecare persoană are dreptul de a participa la viața culturală, de a avea acces la cultură, la respectul identităţii culturale, dreptul de a se identifica cu o comunitate culturală și cu patrimoniul acesteia, dreptul la diversitate culturală, religioasă și lingvistică, dreptul de proprietate intelectuală, dreptul la educaţie, dreptul de a desfăşura în mod liber activităţi culturale. În lumea contemporană, marcată de procesul de globalizare, naţiunile îşi preţuiesc creaţiile lor reprezentative, personalităţile şi valorile în care se recunosc, cele care formează substanţa identităţii lor durabile şi care reprezintă contribuţia lor la patrimoniul cultural al umanităţii. Aceste valori şi modele culturale sunt transmise din generaţie în generaţie, prin mecanismele socializării şi educaţiei, fiind, de asemenea, promovate sistematic şi mediatizate, pentru a le face cunoscute şi recunoscute în lume. Identitatea culturală a naţiunilor este certificatul lor de existenţă, prin care îşi legitimează locul în istoria universală.

Inovația în educația contemporană înseamnă atitudinea cadrului didactic cu privire la educația bazată pe valorile tradiționale românești. Studierea lor este importantă pentru că vârsta este un predictor puternic pentru o gamă largă de convingeri, cunoștințe și comportamente și pentru că adolescenții și tinerii adulți au tendința de a se schimba mai repede atunci când se schimbă condițiile externe. În același timp, este important să știi cine sunt tinerii din prezent pentru a anticipa câte ceva din parcursul lor pe durata vieții și, prin însumare, viitorul societății.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) recunoaște de asemenea rolul și impactul pozitiv al culturii în dezvoltarea durabilă pentru cultură și patrimoniu. În România, patrimoniul cultural este recunoscut la nivel național ca fiind, alături de creația contemporană, principalul domeniu de interes al acțiunilor și

politicilor culturale naționale, iar din ce în ce mai multe autorități locale recunosc cultura ca fiind un element esențial al dezvoltării. Existenţa unor centre culturale dezvoltate numai în câteva oraşe mari ale ţării, interesul scăzut pentru restul teritoriilor şi pierderea tradiţiilor au creat dezechilibre culturale care adâncesc problemele sociale şi economice dintre mediul urban şi rural. Aceste aspecte se reflectă și în slaba accesibilitate la studii universitare a tinerilor ce provin din mediul rural și în creșterea segregării sociale.

În concluzie, cred că fiecare, acolo unde suntem, prin gesturi simple, putem fi patrioţi, iar patriotismul modern este ceva care îţi dă sens şi semnificaţie. În mod tradițional, dragostea de țară însemnă devotament manifestat prin apărarea patriei, până la sacrificiul suprem pentru patrie, însă în societatea contemporană raportul dintre state a devenit mult mai complex și dinamica societății s-a schimbat, prin urmare, definiția patriotismului trebuie revizitată. România prezintă mai multe caracteristici care justifică din plin importanța studierii tinerilor săi cetățeni, în primul rând, societatea se confruntă cu riscuri democratice semnificativ.

MARIAN REȘTEA

Marian Reștea este absolvent al Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, secția Științele Naturii,  clasa prof. Carmen Chiș, promoția 2016-2017. Prezentul eseu, a cărui primă parte o puteți citi AICI, a ajuns la noi prin mijlocirea dlui Alexandru Popoviciu, profesorul de Limba română al lui Marian din perioada liceului, căruia îi mulțumim.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: